image
Sursa foto: life.ru

18 morţi în prăbuşirea unui elicopter în Siberia

Toate cele 18 persoane de la bordul unui elicopter rus au murit după ce aeronava s-a prăbuşit, sâmbătă dimineaţa, în nordul Siberiei, în urma unei coliziuni cu alt elicopter, a anunţat la Moscova Ministerul rus al Transporturilor, relatează AFP.

Elicopterul de tip Mi-8, care transporta trei membri ai echipajului şi 15 bărbaţi care intrau în tură pe o staţie petrolieră, a intrat în coliziune, la puţin timp după decolare, cu un sistem de transport de material suspendat de alt elicopter, a precizat ministerul.

Acest al doilea elicopter a putut să aterizeze fără probleme.

Accidentul a avut loc în instalaţiile de la Vankor, un important zăcământ de hidrocarburi situat în nordul regiunii Krasnoiarsk, operat de compania naţională Rosneft.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: