image
Sursa foto: qz.com

Cel puţin şapte morţi în urma unei explozii la o uzină din provincia Jiangsu din China

Cel puţin şapte persoane au murit duminică în urma unei explozii la o uzină din provincia Jiangsu din China, au declarat autorităţile, în cea de-a doua explozie fatala din această lună, când Beijingul va incepe o campanie naţională de inspecţie a siguranţei industriale, relatează Reuters citat de Mediafax.

Explozia a fost provocată de un container de fier vechi care a explodat în curtea exterioară a unei fabrici de turnare a metalelor într-o zonă din apropierea oraşului Kunshan, cauzând un incendiu, a anunţat guvernul local pe contul său oficial de Weibo, duminică.

"Cauza incidentului se află în curs de investigare", a spus acesta. Cinci persoane au fost, de asemenea, rănite, unul grav, în explozie.

Beijingul a anuntat săptămâna trecută că va lansa o campanie de inspecţie la nivel naţional, pe o perioada de o lună, în uzine de produse chimice periculoase, mine, transporturi şi siguranţă în caz de incendii, adăugând ca autorităţile trebuie să înveţe din dezastrul de luna trecută din Yancheng când în urma unei explozii similare au murit 78 de persoane.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: