image
Sursa foto: captură video

O tânără din capitală, depistată în trafic fără permis de conducere și în stare de ebrietate

O tânără de 22 de ani a fost depistată în trafic în stare de ebrietate. Mai mult, aceasta nici nu deținea permis de conducere.

Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 09:10, pe bulevardul Dacia intersecție cu strada Hristo Botev din capitală.

Agenții de patrulare au fost anunțați telefonic că pe o bandă de circulație, stă staționat un automobil de model BMW cu sitemul de semnalizare conectat, care a periclitat circulația rutieră.

Veniți la fața locului polițiștii au depistate că în mașină se aflau două tinere.

Întrebate de inspectorii de patrulare, de ce stau oprite, acestea au motivat că s-a terminat combustibilul și așteaptă șoferul să vină după ele.

În timpul discuției, inspectorii au simțit miros puternic de alcool din partea fetelor. La solicitarea inspectorilor de patrulare de a prezenta actele, acestea au comunicat că nu dețin nici un act și mașina este luată în chirie.

În final una din fete în vârstă de 22 ani, a recunoscut că ea a fost la volanul mașinii, iar permis de conducere nu deține.

Fiind supusă testului Drager, rezultatul a arătat 0.45 mg/l alcool în aerul expirat.

Tânăra este documentată penal pentru stare de ebrietate la volan și pentru faptul că nu deține permis de conducere.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: