image
Sursa foto: interelgroup.com

Italia: A treia rundă de negocieri dintre partide pentru formarea guvernului

Discuţiile dintre partide pentru a forma o coaliţie de guvernare în Italia au eşuat şi drept urmare, ar putea fi organizate noi alegeri sau un guvern interimar neutru ar putea prelua puterea până la sfârşitul anului, scrie BBC.

Preşedintele italian Sergio Mattarela a anunţat luni că doar aceste două opţiuni au mai rămas viabile după ce a treia rundă a negocierilor nu a adus niciun rezultat.

Niciun partid sau alianţă nu a obţinut o majoritate în alegerile parlamentare din martie.

Liga Nordului şi Mişcarea 5 Stele sunt în favoarea organizării unor alegeri în iulie însă decizia finală o va lua preşedintele, scrie News.ro.

În ultima rundă de negocieri, partidul cu cele mai multe voturi, Mişcarea 5 Stele nu a putut ajunge la un acord cu Forza Italia şi Liga Nordului dar nici cu Partidul Democrat.

Într-un discurs televizat, Mattarella a făcut apel la liderii partidelor să susţină un „guvern neutru”.

„Nu mai putem aştepta. Lăsaţi partidele să decidă singure dacă vor acorda puteri complete unui guvern... sau vor avea loc noi alegeri în iulie sau în toamnă”, a afirmat preşedintele.

Un guvern interimar ar fi format din experţi politici numiţi de preşedinte.

Un asemenea guvern ar conduce ţara până la finalul anului pentru ca apoi să se dizolve înaintea unor noi alegeri care ar avea loc la începutul lui 2019, a declarat Mattarella.

Această măsură nu a fost până acum susţinută de Mişcarea 5 Stele sau de Liga Nordului.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: