McGregor susţine că rivalul său din UFC, de care a fost învins în octombrie anul trecut, se fereşte de al doilea meci.

"La urma urmei, eu am fost cel care a trimis ultima lovitură a serii, chiar în faţa fratelui lui Khabib. Aşa că, totuşi, chiar dacă meciul nu mi-a aparţinut, lupta a fost a mea.

Credeţi-mă când vă spun: acest război nu s-a încheiat. Dacă această luptă nu mai are loc încă o dată, este din cauza lor. Ei fug. Eu sunt aici pentru a lupta, pentru revanşă", a declarat Conor McGregor, citat de Daily Mail.

Rusul Khabib Nurmagomedov l-a învins, în 6 octombrie, la Las Vegas, pe irlandezul Conor McGregor, partida fiind urmată de o bătaie între stafurile celor doi luptători, dar şi între spectatori. Poliţia a intervenit şi a arestat trei membri ai echipei rusului.

Incidentele au izbucnit în cuşcă şi în afara ei după ce Nurmagomedov s-a dus în zona publicului să-l bată pe Dillon Danis, din echipa irlandezului. Apoi, un fan a escaladat peretele şi a intrat în cuşcă, lovindu-l de mai multe ori pe la spate pe McGregor. Bătaia s-a generalizat între stafurile celor doi, dar s-a transmis şi în rândul spectatorilor prezenţi în T-Mobile Arena din Las Vegas. Forţele de ordine au intervenit pentru a calma situaţia.

McGregor are 21 de victorii (18 KO) şi patru înfrângeri în UFC, in timp Khabib Nurmagomedov (30 de ani) este neînvins, după 27 de meciuri disputate.