image
Sursa foto: Profimedia

Benzema a dat golul ”mileniului” pentru Real Madrid! Spaniolii sunt primii care ajung la 1000 de goluri în Liga Campionilor

Karim Benzema a intrat demult în istoria lui Real Madrid, dar acum are un motiv în plus - atacantul francez a înscris golul cu numărul 1000 pentru gruparea de pe Bernabeu în UEFA Champions League.

Benzema a deschis scorul în partida pe care trupa lui Carlo Ancelotti o dispută acasă cu Șahtior Donețk, în grupa D a competiției.

A fost unul dintre cele mai simple goluri înscrise de golgheterul madrilenilor, care a trimis în plasă din apropiere, din pasa lui Vinicius junior.

Iar Real Madrid a devenit prima echipă care atinge borna de 1000 de goluri marcate în competiția pe care a dominat-o - este formația cu cele mai multe trofee cucerite, 13.

Interesant este că Benzema este cel care dăduse și golul cu numărul 1000 pentru Real Madrid în cupele europene. Se întâmpla în 2014, într-un 5-1 cu Basel, când assistul venea de la Cristiano Ronaldo, cel care are 450 de goluri pentru ”galactici”, dintre care 105 în UEFA Champions League.

De altfel, portughezul este cel care atinsese bornele precedente - golul cu numărul 900 într-un meci cu Bayern în 2017, și golul 800 în 2013.

Gonzalo Higuain se laudă cu golul 700 și David Beckham cu cel de la cota 600.

În partea a doua a meciului cu Șahtior Donețk, Karim Benzema a reușit ”dubla” și i-a adus victoria lui Real Madrid, scor final 2-1.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: