image
Sursa foto: revistafermierului.ro

Europarlamentar PPE: „Politica Agricolă Comună post-2020 va veni la pachet cu plafonarea subvențiilor”

Mihai Țurcanu, eurodeputatul român care din postura de raportor din partea Comisiei IMCO (Piață Internă și Protecția Consumatorilor) a reușit să obțină un acord provizoriu cu privire la revizuirea Regulamentului 2003/2003 privind îngrășămintele, a recunoscut că, până la urmă, Politica Agricolă Comună (PAC) post-2020 va veni aproape sigur la pachet cu plafonarea subvențiilor.

Potrivit afirmațiilor făcute de acesta la 28 noiembrie, chiar dacă există în continuare dezbateri cu privire la propunerea de plafonare a plăților directe acordate în agricultură după 2020, din luările de cuvânt ale reprezentanților grupurilor politice din PPE reiese clar că va fi impusă această limitare a subvențiilor acordate agricultorilor.

El spune că marii fermieri au fost ajutați până acum, „foarte mult”, iar majoritatea dintre ei au reușit să se modernizeze „extrem de mult”, astfel că, a mai precizat europarlamentarul, el nu poate fi de acord cu ideea de faliment în agricultură dacă se plafonează plățile, scrie revistafermierului.ro.

„Sunteți prea buni. Aveți cea mai bună tehnică, cele mai bune tractoare, cele mai bune combine, pământul este deja îmbunătățit. Ce facem cu cei mici și mijlocii care nu au putut reuși? Au demonstrat asta. Este o diferență enormă între producția marilor fermieri și cea a celor amintiți anterior”, a spus Mihai Țurcanu.

La 20 noiembrie, eurodeputatul Mihai Țurcanu reușea o negociere finală cu Consiliul European (ConsEu), astfel încât să se poată concluziona că limita maximă de cadmiu admisă ca prezentă în produsele fertilizante – 20 de miligrame pe kilogram produs – susținută prin interpuși de interesele rusești nu trebuie să rămână așa, ci să fie de 60 de mg/kg.

Dacă raportul ar fi trecut conform intereselor Rusiei, susținute de țările vestice ale Uniunii Europene (UE), și anume în favoarea unei încărcături de cadmiu de maximum 40 mg/kg, iar apoi cu tranziție spre 20 mg/kg, România și alți producători din Europa Centrală și de Est fi fost dependenți de piața rusă, susține Mihai Țurcanu.

Analiștii ruși știau ce avea să se întâmple, astfel au achiziționat tot ceea ce înseamnă depozite de roci fosfatice cu un nivel scăzut de cadmiu. Un simplu exercițiu al minții ne-ar fi dat de înțeles monopolul astfel instaurat. Probabil, industria și agriculturii din România ar fi avut acces la produs fertilizant foarte scump.

Materia-primă din care se fac complexele pentru agricultură se obține din roci fosfatice. Acele roci sunt exportate de țări arabe (în mare parte de Maroc) către industria de profil din România și către cele din țările vecine. Conform măsurătorilor făcute, rocile provenite de acolo nu au un nivel al cadmiului mai mic de 60 mg/kg.

Pentru Regulamentul „Țurcanu”, eurodeputatul român a negociat cu președinția estoniană, cu cea bulgară (cu care ajunsese la un „deal”, dar nu și cu CE) și, acum, cu președinția austriacă, unde se credea că va fi cel mai greu.

Totuși, s-a reușit să se obțină un acord, bineînțeles prin strategii de tot felul. Inclusiv prin mesajul nespus că raportul român și echipa din umbră pot definitiva acest dosar și cu președinția română care și ea trebuie să încheie niște dosare puternice și să fie una de succes.

De câte ori sosește la Parlamentul European (PE) o propunere legislativă, comisia care se ocupă cu subiectul propunerii întocmește o recomandare pe care o vor vota toți eurodeputații. De exemplu, dacă este vorba de transportul animalelor de fermă, raportul va fi întocmit în comisia pentru agricultură; dacă este vorba de comerțul cu Canada, propunerea merge în comisia pentru comerț internațional.

Comisia numește un eurodeputat pentru întocmirea raportului. Acesta, cunoscut sub numele de raportor, consultă grupurile politice și experți în domeniu, uneori în cadrul unor audieri publice. Pe baza informațiilor primite, deputatul sau deputata scrie un raport, cu modificări, care este votat în comisie, apoi în plen, de către toți eurodeputații.

Revista Fermierului: De ce s-a dorit modificarea Regulamentului 2003/2003 privind îngrășămintele destinate agriculturii?

Mihai Țurcanu: După 15 ani de zile, Comisia Europeană (CE) a considerat că Regulamentul 2003/2003 privind îngrășămintele nu mai este de actualitate și că trebuie să ne adaptăm noilor cerințe de piață. Vechiul act normativ nu era deschis la tot ceea ce este inovativ în prezent. Spre exemplu, gunoiul de grajd sau nămolurile din stațiile de epurare nu erau considerate înainte îngrășăminte.

S-a mai desprins ideea că îngrășămintele actuale sunt pline de metale grele, care ar putea dăuna sănătății consumatorilor noștri; s-au căutat soluții. CE a venit cu un draft de raport și l-a transmis Parlamentului, la Comisia IMCO – Piață Internă și Protecția Consumatorului. Acolo, noi am am amendat raportul și l-am votat în plenul Parlamentului. Numai că, acolo, chestiunile esențiale au picat la 10-15 voturi. Era o luptă între vest și est. Vesticii, neavând o industrie foarte bine dezvoltată, subiectele respective nu prezentau pentru ei un interes, astfel că nu și-au dat seama de importanța acestui fenomen. Pentru noi, cei din Europa de Est, dimpotrivă, pentru că veneam la pachet cu fabrici cum este și Azomureș, sau polonezii care dețin o companie de stat și vreo cinci-șase fabrici de anvergură.

R.F.: Și am putea adăuga și cu nevoia puternică de a amenda solul.

M.Ț.: S-a pornit de la premisa ca nivel de cadmiu din îngrășăminte să fie coborât spre 20 de miligrame de cadmiu pe kilogram, în condițiile în care, până acum, fusese valabil sistemul „no limit”. Ca termen de comparație, celelalte state terțe cu care noi suntem parteneri comerciali (...) Noua Zeelandă, acolo cea mai mică limită este cea de 260 mg de cadmiu pe kilogram, iar în Australia – 250 mg pe kilogram. Noi propuneam o țintă extrem de îndrăzneață care ar fi putut să afecteze grav industria producătoare de îngrășăminte pentru fermierii europeni.

Care era pericolul – resursele naturale (materia-primă) au „migrat” către în Rusia, prin depozite de roci fosfatice, în condițiile în care principalii furnizori sunt țări africane, cu preponderență Maroc și Tunisia. Revenind, în depozitele lor, rușii dețineau materie-primă, culmea, cu 20 de miligrame cadmiu pe kilogram. Între timp, aceștia achiziționaseră și alte depozite pe glob, crezând că, astfel, vor deveni lideri ai comerțului cu rocă fosfatică. Nu puteam accepta să fim dependenți doar de o singură sursă de aprovizionare. De aceea, am zis să fim corecți, iar firmele noastre implicate să aibă la dispoziție o ofertă mai largă.

Ne-am zbătut, am agreat subiectul în trialog, am negociat cu trei președinții ale Consiliului UE (ConsEU), au lăsat ei, am lăsat și noi; asta înseamnă compromis, consens. Astfel, în data de 20 noiembrie 2018, toată lumea a picat de acord și s-a stabilit, printre altele, ca limita superioară a nivelului de cadmiu aflat în fertilizanți să fie de 60 mg pe kilogram. După intrarea în vigoare a Regulamentului revizuit, peste trei ani de zile de la momentul votării în plen și peste alți patru ani de zile se va putea lua o decizie dacă acest raport se va rediscuta sau nu, în funcție de apariția unor noi tehnologii de decadmiere.

Și pe denumire ne-am luptat foarte mult. Nouă ne-ar fi plăcut să spunem „îngrășăminte folosite în agricultură”. Ei au zis nu, ele sunt mai mult de atât. Ca urmare, în întâlnirile tehnice și în negocierile politice, am lăsat „produsele fertilizante”.

R.F.: De când va intra în vigoare modificarea Regulamentului 2003/2003?

M.Ț.: Noi prognozăm că se va vota în luna martie 2019, în actuala legislatură și peste trei ani va fi obligatoriu pentru toți factorii implicați.

Poziția Guvernului României - „Fără plafonare”, una proastă

Revista Fermierului: Am vorbit de trialog între CE, PE și ConsEU în ceea ce privește Regulamentul 2003/2003. Cum va fi implicat acest proces în discuțiile privind viitoarea PAC? Guvernul României, prin vocea ministrului Agriculturii, Petre Daea, afirmă că nu este de acord cu plafonarea.

Mihai Țurcanu: Într-un mod similar cu cel al dosarului în care am fost eu raportor. În raportul meu, am avut onoarea și norocul că eram raportor plin. Eu dictam tempo-ul, când trebuie să accelerez negocierile sau când să se liniștesc. Oamenii sunt peste tot la fel.

Am avut momente în întâlnirile tip „shadow meeting” unde „i-am urcat pe pereți” pe cei cu care discutam, doar să le arăt că depind de mine și că dacă nu sunt de acord și cu propunerile noastre, eu pot duce raportul în plen și fără susținerea socialiștilor sau a celor din ALDE. Au realizat pericolul că respectivii eurodeputați pericolul că nu pot obține pentru țările lor nimic din ceea ce își doreau, astfel că nu au mai fost atât de reticenți la negocieri.

Revenind la problemele noastre, cunoaștem poziția Guvernului. Este o poziție proastă și o strategie proastă. Dacă spui nu de la începutul negocierilor, aproape că nu mai ai ce negocia. Rămâi încorsetat în acea propunere pe care tu o faci – NU plafonare. Ceilalți vor continua negocierile, vor găsi soluțiile de compromis, iar tu vei rămâne pe afară.

Într-adevăr – Guvernul României a spus – NU plafonare – și invocă faptul că 70 la sută din producțiile din agricultură sunt făcute de fermierii mari care ar putea fi afectați. Am încercat să argumentăm și noi în acel mod, în Comisiile de Agricultură sau în grupurile politice de care aparținem. Colegii mei dețin însă niște date atât de exacte, că pe de rost ne-a explicat reprezentantul comisarului cum nu vor fi afectați decât trei la sută dintre producători și sunt soluții viabile și pentru aceia, în cazul implementării sistemului de plafonare a plăților.

Ni s-a atras atenția să ținem cont și de aceia care, până acum, au fost niște oportuniști și, prin această subvenție, nu sunt investitori reali, ci consumatori și exportatori de bani. Vorbim de acele fonduri de investiții care nu numai în România se poziționează, ci merg peste tot, acolo unde plățile directe sunt apetisante pentru ei. De fapt, ce fac aceștia? Își cumpără pământurile pe bani europeni.

R.F.: Și totuși, marea majoritate a fermierilor români afirmă că ne paște „pericolul plafonării”. Reprezintă acest proces un pericol pentru ei?

M.Ț.: Nu este niciun pericol. Eu zic că este greșit să spunem „pericolul plafonării”. Nu. Va fi o plafonare, respectând însă principiul regresivității. Mai exact, toate cheltuielile colaterale ale unui fermier, cât este el de mare sau mic, vor fi în afara acestei sume de 100.000 de euro. Cu alte cuvinte, dacă un fermier mare care are diverse cheltuieli – salarii, impozite etc. - de 90 la sută din total buget, închipuiți-vă că sumele respective sunt asigurate de CE. De asemenea, există și un venit sigur de 100.000 de euro. Fermierii noștri trebuie să fie cinstiți și să comunice exact ce cheltuieli au pe principiul regresivității. Acestea vor fi acoperite, plus 100.000 de euro.

R.F.: Am avea nevoie de un raportor plin pe un dosar care implică agricultura?

M.Ț.: Da, dar este foarte greu să-l obținem. Nu cred că are cineva atâta anvergură în prezent să poată fi raportor plin pe un dosar atât de important.

R.F.: De-a lungul președinției rotative a ConsEU, ar putea România să-și susțină interesele, cel puțin pe zona de agricultură?

M.Ț.: Puteam prioritiza anumite aspecte dacă dosarele gestionate erau în faza de închidere. Dacă este la debut un dosar, nu prea ai ce face. Al meu, spre exemplu, (fiindcă eram în trialog), în orice întâlnire de trialog puteam concluziona sau nu; să facem „deal”. Eu vorbeam în numele PE, CE prin reprezentant/reprezentanți, în numele instituției citate, iar ConsEu în numele lor. Dacă toți cei trei factori implicați - PE, CE și ConsEu - cad de acord cu privire la un compromis făcut, se aplaudă, se merge mai departe, se scrie un text după această întâlnire și toată lumea este mulțumită, că s-a muncit, că s-a îmbunătățit o propunere venită din partea CE.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: