image
Sursa foto: Getty Images

Nici Messi, nici Coutinho: Jucătorul de la Barcelona care a intrat în istoria Campionatului Mondial

Fundaşul columbian Yerry Mina a reuşit să stabilească un nou record la Cupa Mondială, deşi echipa sa a fost eliminată aseară de selecţionata Angliei (scor 3-4 după loviturile de departajare).

Spaniolii de la Marca anunţă că golul marcat de apărătorul Barcelonei, pe finalul meciului, nu doar că a dus meciul în prelungiri ci a intrat şi în istoria Campionatului Mondial. Mina a devenit astfel primul fundaş care a reuşit să înscrie de trei ori la rând în tot atâtea apariţii în tricoul naţionalei, la un Mondial.

În plus, columbianul în vârstă de 23 de ani a marcat toate cele trei goluri cu capul. Deşi nu a jucat în primul meci, contra Japoniei, Mina a fost integralist în celelalte trei: la victoriile contra Poloniei şi Senegalului şi aseară cu Anglia.

Ajuns la Barcelona la începutul anului pentru aproximativ 12 milioane de euro, Mina nu a impresionat şi va fi lăsat să se transfere în această vară. Printre cluburile care se arată interesate de fundaş se numără Fenerbahce şi Liverpool. Yerry Mina a strâns 15 meciuri pentru naţionala Columbiei şi a marcat de şase ori.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: