image
Sursa foto: border.gov.md

FOTO: Doi moldoveni și un cetățean irakian, reținuți pentru organizarea migrației ilegale

Două persoane au fost reținute ieri, în capitală, de către polițiștii de frontieră, după mai multe investigații și acțiuni operative. Acestea sunt vizate pe cauza penală de organizare a migrației ilegale din Ucraina cu tranzitarea Republicii Moldova spre România. A treia persoană implicată, împreună cu cinci cetățeni sirieni au fost reținuți la frontiera moldo-română săptămâna trecută în cadrul unei operațiuni comune a angajaților Sectorului Poliției de Frontieră Leova și angajații Poliției de Frontieră Română.

Ieri în urma acțiunilor operative întreprinse polițiștii de frontieră au identificat locația din mun. Chișinău de unde au reținut o moldoveancă de 32 de ani și un cetățean al Irakului în vârstă de 28 de ani. Aceștia de comun acord cu alți cetățeni și persoane necunoscute constituie un grup criminal organizat, urmărind scopul obținerii unui folos financiar, repartizând roluri prestabilite. Astfel, în perioada lunii martie – octombrie a anului curent, persoanele vizate au avut un plan al activității criminale la nivel transfrontalier. Scopul era organizarea intrării, șederii și tranzitării ilegale din Ucraina în Republica Moldova spre România, a cetățenilor de etnie Siriană.

Între timp, un alt moldovean, parte din grupul respectiv, a fost reținut împreuna cu alți cinci cetățeni ai Sirie pe malul drept al râului Prut, după ce polițiștii de frontieră ai SPF Leova au observat plase cu încălțăminte și au auzit zgomote suspecte în apa râului. Cinci siluete ale unor persoane au fost observate cu ajutorul tehnicii de termoviziune. 

Imediat a fost anunțată autoritatea de frontieră română care a intervenit în zonă, iar la aproximativ o mie de metri de la frontiera de stat a fost stopat un mijloc de transport cu numere de înmatriculare moldovenești în care se afla șoferul și încă cinci tineri aflați în calitate de pasageri.

Ca urmare a legitimării persoanelor s-a stabilit că șoferul, un tânăr în vârstă de 29 de ani este cetățean al Republicii Moldova. Celelalte persoane cu vârstele cuprinse între 25 și 30 de ani s-au dovedit a fi cetățeni ai Siriei, însă doar patru dintre ei aveau acte de identitate. Aceștia nu și-au putut justifica prezența în zonă, refuzând să dea declarații.

Ulterior, cei cinci sirieni au fost preluați de către polițiștii de frontieră ai Direcției regionale Sud, iar conducătorul auto a fost arestat pentru 30 de zile de autoritățile române.  

În cadrul cercetărilor preliminare efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că străinii ar fi traversat ilegal frontiera moldo-română, înnotând în apele râului Prut cu utilizarea a cinci camere auto gonflabile pe care ulterior le-ar fi abandonat la celălalt mal al râului. 

Urmează să mai fie întreprinse acțiuni de indentificare a tuturor complicilor și organizarea perchezițiilor la mai multe adrese. În continuare cazul urmează a fi investigat de către autoritățile de frontieră ale ambelor țări în cooperare și cu alte instituții competente în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și atragerii la răspundere a persoanelor implicate în comiterea infracţiunii prevăzute de art. 362/1 alin.(3) lit.a) din Codul penal.

border.gov.mdborder.gov.md
border.gov.mdborder.gov.md
border.gov.mdborder.gov.md

Noutăţile partenerilor

comentarii: