image
Sursa foto: economica.net

Țara care a câștigat surprinzător de mult de pe urma războiului comercial dintre Statele Unite și China

Când doi intră într-un conflict comercial, cel care stă pe margine câștigă. O singură țară a câștigat din războiul comercial, și nu e nici China, nici America. Vietnamul a marcat puncte în disputa dintre cei doi uriași, fiind singura economie care acumulează victorii reale în războiul comercial. Țara trebuie să se asigure acum că va rămâne în prima linie și că nu va pierde la fel de repede precum a câștigat. Mai ales că este deja în vizorul lui Donald Trump. Pentru că acesta este marele risc - să se întoarcă împotriva sa.

Vietnamul se așteaptă la o creștere solidă în acest an, ascensiunea economică venind pe fondul conflictului comercial dintre Statele Unite și China. Oficialii vietnamezi au prezis că economia țării ar putea crește cu până la 6,8%. Avansul industriei maufacturiere și accelerarea exporturilor sunt responsabile pentru aceste estimări. Ambele sectoare au cunoscut o creștere spectaculoasă în ultimul an, pe măsură ce un număr mare de companii și-au mutat producția din China în Vietnam de teama consecințelor războiului comercial. Țara a primit aproape 36 de miliarde de dolari investiții străine anul trecut, în timp ce firmele chineze citează tot mai mult războiul comercial drept o motivație de a se muta spre sud, atrase şi de forţa de muncă mult mai ieftină, scrie Digi24.

Pe termen lung, această schimbare a producției pentru export va fi un factor important pentru economia Vietnamului, spun specialiștii, pentru că va crea locuri de muncă, va aduce tehnologie și know-how și va stimula investițiile în infrastructură, lăsând Vietnamului un câștig net, pe termen lung.

Vietnamul este vulnerabil la o lecție mult mai importantă pe care companiile o trag dintr-un conflict comerical

Hanoi a avut de câștigat până acum din această migrație a producătorilor din China, dar în prezent țara este vulnerabilă la o lecție mult mai importantă pe care companiile o trag din conflictul comerical - să nu își pună toate ouăle într-un singur coș - așa cum atrag atenția economiștii citați de Bloomberg.

Există și alte provocări pentru o țară a cărei producție este în creștere rapidă, inclusiv riscul să fie frânată de limitele infrastructurii. Porturile sale și sistemul vamal ar putea fi copleșite de comenzile care au crescut mult prea repede. Capacitatea containerelor de transport ar trebui să crească de aproape două ori față de ritmul său de 10 -12% din ultimul deceniu pentru a ține pasul cu noile cereri, potrivit Bloomberg. Iar pentru asta, guvernul își asumă un deficit de aproximativ 4 miliarde de dolari pentru a-și dezvolta porturile.

Chiar și pentru marii dezvoltatori ai Asiei de Est, Japonia și Coreea, depășirea acestor tipuri de bariere logistice a fost dificilă. În același timp, angajamentul Statelor Unite pentru comerțul liber a oferit o asigurare că vor exista investiții cu greutate. Pentru Vietnam însă și alții care vin cu întârziere la petrecerea exporturilor, protecționismul american al lui Donald Trump nu o oferă niciun fel de certitudine.

Vietnamul a reușit să rămână în afara războiului comercial inițiat de președintele american, ajutată în mod evident de intențiile bune în raport cu Statele Unite. În februarie a găzduit summitul dintre președintele american și liderul nord-coreean Kim Jong Un. Un summit de pe urma căruia a încasat miliarde de dolari de la giganții americani, căutând să intre pe excedent comercial cu Statele Unite, una dintre dorințele lui Donald Trump. Și s-a întâmplat. În prima jumătate a anului, excedentul comercial din Vitenam cu Statele Unite a crescut cu 39%, sărind de 25 de miliarde de dolari.

La doar câteva luni însă, relațiile s-au stricat. În iunie, Trump a intrat într-un conflict cu Vietnamul, iar în iulie a aplicat tarife de peste 400% la importurile de oțel din țară spunând că sunt originare din Taiwan și Coreea de Sud şi de fapt se face o mijlocire. Cu un președinte american atât de imprevizibil, Vietnamul nu are voie să se culce pe o ureche dacă vrea să rămână câștigătorul războiului comercial.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: