image
Sursa foto: mei.gov.md

Protestul transportatorilor: Ministerul Economiei și Infrastructurii vine cu precizări la solicitările acestora

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto împreună cu companiile de transport de pasageri au protestat astăzi în centrul capitalei, împotriva modului de examinare de către MEI privind ajustarea tarifului la transportul de călători. În acest context, Ministerul Economiei și Infrastructurii vine cu o serie de precizări privind solicitările transportatorilor.

Ministerul Economiei și Infrastructurii anunță că se află într-un dialog permanent cu toate asociațiile patronale din domeniul transportului rutier, inclusiv prin intermediul platformei Consiliului Consultativ al ministerului, din componența căruia fac parte toate asociațiile patronale din domeniu.

MEI a desfășurat o serie de întrevederi, în cadrul cărora au fost discutate problemele și deficiențele pe care le întâmpină operatorii de transport.

„Ca rezultat, au fost identificate un șir de propuneri privind modificarea legislației din domeniu, atât cea fiscală, cât și cea contravențională, urmând ca reprezentanții asociațiilor patronale să formuleze și să prezinte o propunere comună în adresa ministerului pentru îmbunătățirea cadrului legislativ.

Reiterăm necesitatea dialogului constructiv dintre Minister și asociațiile patronale de transport, într-un cadru de lucru eficient și constructiv”, se arată scris în comunicatul MEI.

Totodată, reprezentanții asociațiilor patronale au fost informați că Ministerul Economiei și Infrastructurii este în proces de examinare a argumentării majorării tarifelor, analizând corectitudinea metodologiei de calcul și consultând membrii Consiliului Consultativ din domeniul transportului rutier în acest proces.

MEI informează că este dispus să continue dialogul cu operatorii de transport, în condițiile în care aceștia vor veni cu un plan de acțiuni clar determinat, inclusiv, ajustarea treptată a tarifelor, luând în considerare capacitatea de plată a cetățenilor, iar toate deciziile privind tarifele vor fi supuse consultărilor publice.

În același timp, Ministerul Economiei și Infrastructuri consideră că orice solicitare din partea transportatorilor de majorare a tarifului, trebuie să vină cu asumarea de către ei a unor indici măsurabili și clari de calitate pentru serviciilor prestate cetățenilor:

  1. Antrenarea la deservirea serviciilor regulate a unităților de transport destinate exclusiv transportării persoanelor, și nicidecum a celor reutilate din marfare;
  2. Asigurarea respectării depline a drepturilor pasagerilor, inclusiv a celor cu nevoi speciale;
  3. Antrenarea personalului calificat și asigurarea pregătirii continue a acestuia;
  4. Respectarea strictă de către operatorii de transport a legislației din domeniul transporturilor rutiere, precum și a celei fiscale.

Precizăm că operatorii din transportul auto de pasageri cer majorarea tarifelor cu 20 la sută.

Anterior, ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brânzan, a declarat că problema este o moștenire a guvernării precedente, tarifele fiind înghețate din 2013.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: