image
Sursa foto: digi24.ro

O tânără a murit după ce a sărit pentru o poză; A căzut într-o prăpastie de 150 de metri

O femeie, în vârstă de 31 de ani, a murit, imediat după ce soțul ei i-a făcut o fotografie într-un loc cu priveliște panoramică, în Cape Town, după ce a căzut în prăpastia pe marginea căreia se afla.

Femeia s-a aplecat deasupra prăpastiei din dorința de a obține o fotografie reușită, însă și-a pierdut echilibrul și a căzut 150 de metri în gol, potrivit The Sun, citat de digi24.ro.

Soțul ei, disperat a încercat să meargă să recupereze corpul femeii, în speranța că aceasta ar fi supraviețuit. Bărbatul a coborât aproape 100 de metri pe un teren muntos cu o înclinație de 65 de grade, însă nu a putut avansa mai mult.

Operațiunea de recuperare a cadavrului a durat șase ore și a fost una dificilă inclusiv pentru salvatori, care spun că soțul femeii și-a riscat viața coborând atât de mult pe un astfel de teren accidentat.

Cei doi se căsătoriseră, în urmă cu un an, pe o plajă din apropierea locului unde femeia și-a găsit sfârșitul. Ei veniseră să sărbătorească ziua de nașterea a tinerei.

Presa locală scrie că cei doi au ignorat bariera metalică de protecție menită să-i țină departe pe oameni de marginea periculoasă a prăpastiei.

tânără decedatătânără decedată

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: