image
Sursa foto: Getty Images

Zlatan n-a câştigat niciodată Balonul de Aur şi are o propunere surprinzătoare după CM 2018

Zlatan Ibrahimovic este mândru de performanţa Suediei de la Cupa Mondială din Rusia. Scandinavii au ajuns până în sferturile de finală, unde au fost eliminaţi de Anglia, care s-a impus cu 2-0 în partida de la Samara.

Marele absent al Suediei de la turneul final ştie ce premiu ar trebui să primească jucătorii care au readus naţionala nordică în sferturile CM după 24 de ani.

"Fiecare jucător ar trebui să primească Balonul de Aur în Suedia. Ceea ce au făcut va rămâne pentru totdeauna în memoria tuturor", a comentat "Ibra" performanţa foştilor săi coechipieri.

Atacantul în vârstă de 36 de ani al lui Los Angeles Galaxy s-a retras din naţionala Suediei după Euro 2016, unde scandinavii nu au trecut de faza grupelor.

"Ibra" şi-a manifestat dorinţa de a reveni pentru CM din Rusia. A fost refuzat însă de selecţionerul Suediei, Janne Andersson.

Zlatan Ibrahimovic este golgheterul all-time al suedezilor, cu 62 de goluri marcate. A jucat 116 partide pentru naţionala ţării sale, între 2001 şi 2016.

Cea mai bună performanţă a scandinavilor cu Ibrahimovic pe teren a fost calificarea în sferturile de finală ale Euro 2004.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: