Un proiect de lege privind sistemul public de pensii a fost propus miercuri, 18 iunie, spre examinare și aprobare Parlamentului. Autorii proiectului de lege mai propun un adaos de 2%, calculat din pensia medie pe țară, pentru următorii doi ani de cotizare. Dacă proiectul de lege va fi aprobat de deputați, atunci de suplimentul financiar vor beneficia moldovenii care au ieșit la pensie pentru limita de vârstă. De acest supliment financiar nu se vor bucura judecătorii, procurorii și cei care au o pensie specială.

Proiectul are drept scop asigurarea echității în rândul beneficiarilor de pensii și asigurarea unui trai decent.

În document sunt prevăzute modificări privind indexarea pensiilor: la data de 1 aprilie și 1 octombrie, iar coeficientul de indexare va constitui 15% din suma pensiei calculate pentru fiecare pensionar. Autorii proiectului anunță că nu au estimat impactul financiar asupra bugetului public. Proiectul de act legislativ a fost votat unanim de membrii Comisiei agricultură și industrie alimentară. La 1 ianuarie 2018, potrivit datelor Casei Naţionale de Asigurări Sociale, în Republica Moldova erau înregistrate peste 532.000 de persoane, care beneficiază de pensie pentru limită de vârstă în medie de circa 1457 de lei.