image
Sursa foto: Europa Liberă

Matei Dobrovie: Parcursul european al RM nu mai are nicio acoperire, PD a inversat cursul în unul antieuropean

„Am participat vineri la o dezbatere de excepție organizată de Fundația Universitară a Mării Negre despre Republica Moldova și iluziile integrării europene, cu liderul Platformei DA, Andrei Năstase, președintele PAS, Maia Sandu, și reputatul analist Vladimir Socor. O radiografie-bisturiu a stării de fapt de peste Prut, fără cosmetizări”, a spus deputatul român Matei Dobrovie.

Mai mult, deputatul de la București a venit cu câteva concluzii importante:

1. Parcursul european al R.Moldova nu mai are nicio acoperire, dat fiind ca PDM a inversat cursul într-unul anti-european. Discrepanța față de realitate este uriașă, iar actuala Comisie Europeană s-a dumirit și a ostracizat, chiar dacă târziu, guvernarea condusă de Plahotniuc.

2. Igor Dodon este controlat 60% de Plahotniuc și 40% de Putin. Este un adversar comod pentru actuala putere, care de fapt asigură legătura liderului PDM cu Rusia și-i oferă șansa să se prefacă în apărătorul parcursului pro-european.

3. Există semne că cele trei teze americane (Plahotniuc luptă contra Rusiei, garantează stabilitatea și necesitatea unui statut special pentru Transnistria) sunt abandonate încet-încet de către Departamentul de Stat al SUA.

4. R.Moldova nu este o prioritate de politică externă a Rusiei. O RM satelizată de Rusia implică cheltuieli mari. Totuși, numirea lui Dimitri Kozak ca reprezentant special pe domeniul dezvoltării relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova arată că Rusia nu renunță la scenariul federalizării, dacă socialiștii câștigă alegerile parlamentare.

5. Acordarea unui statut special Transnistriei ar bloca definitiv opțiunile unionistă și europeană, care se întrepătrund. Dacă R.Moldova cedează, acest precedent va fi folosit de Rusia și împotriva Ucrainei.

6.România ar trebui să-și retragă consimțământul pentru formatul 5+2, care pune pe picior de egalitate Chișinăul și Tiraspolul, deși este vorba despre un conflict interstatal Rusia-R.Moldova, nu un conflict intern.

7. Statutul special nu se va limita la Transnistria, ci va fi o reacție în lanț - vor cere și Găgăuzia, Taraclia și orașul Bălți. Aceste evoluții ar duce la fărâmițarea teritoriului și ipotecarea oricărei opțiuni pentru viitor.

8.Există riscul ca PAS și PDA să fie împiedicate de Plahotniuc să participe la alegerile parlamentare.

9. România s-a făcut că nu vede ce se întâmplă la Chișinău și a finanțat necondiționat regimul de peste Prut, chiar și cu instrumentul neuzual al creditului de 150 milioane de euro. Bucureștiul nu a fost întrebat nici de SUA, nici de UE, nici măcar de FMI de ce face acest împrumut de la stat la stat.

„În aceeași zi, în Parlamentul de la Chișinău, PD continua jocul ipocrit cu introducerea vectorului pro-european în Constituție și amâna votul pentru că, vezi Doamne, se opun PL și PLDM, partide nemulțumite că nu se include și limba română. Este o mare iluzie că astfel de jocuri mai păcălesc pe cineva. E clar că PDM a adoptat un curs anti-european”, a mai spus Matei Dobrovie.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: