Astfel, veniturile sunt cu 76,3 milioane de euro mai mari față de anul trecut, adică o creștere cu 11,3 la sută, ceea ce nu s-a mai întâmplat din anul 2000. Spaniolii au încheiat anul cu un profit de 43 de milioane de euro înainte de plata taxelor, adică 31,2 milioane de euro net.

În consecință, bugetul pentru acest sezon este unul impresionant, 752 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că Real e pe profit pentru al treilea an la rând.

Pe 23 septembrie, în cadrul adunării generale, se va aproba managementul financiar pe anul trecut și tot atunci se va lua în discuție și apelarea la surse din exterior pentru renovarea stadionului.

La bunăstarea financiară a lui Real Madrid din ultima vreme a contribuit și decizia fostului antrenor, Zinedine Zidane, de a nu achiziționa niciun jucător în ultimele două perioade de transferuri, madrilenii făcând astfel economii substanțiale.

În schimb, în această vară, Real a cheltuit 161,5 milioane de euro pentru achiziții, conform site-ului de specialitate transfermarkt. Cel mai scump transfer a fost portarul Thibaut Courtois, care a fost adus de la Chelsea pentru 65 de milioane de euro. A urmat Vinicius Junior, în ceea ce privește suma plătită, care a fost de 45 de milioane de euro. Pentru Alvaro Odriozola, Real a achitat 30 de milioane de euro, în timp ce "repatrierea" lui Mariano Diaz de la Lyon a costat 21,5 milioane de euro.