image
Sursa foto: themoscowtimes.com

Patriarhul Kirill, acuzat că zboară cu un avion privat de lux folosit de amanta unui bancher rus

Capul Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill, dar și mai mulți oficiali ai Kremlinului se numără printre cei care au folosit un avion privat în valoare de 43 de milioane de dolari aparținând unei companii care lucrează în strânsă colaborare cu statul rus.

Aparatul, marca Gulfstream G450, a fost folosit de Patriarhul Kirill în 2017, dar și de trei foști sau actuali oficiali de la Kremlin în ultimii trei ani.

În trecut, Patriarhul Kirill a mai fost acuzat că este un iubitor al luxului. El ar fi deținut un iaht, un ceas de lux de 30.000 USD și o proprietate în centrul Moscovei.

Dezvăluirile despre avionul privat de lux sunt făcute de Aleksei Navalnîi, cea mai cunoscută figură din rândul opozanților regimului de la Kremlin.

Navalnîi susține că iubita directorului general al băncii de stat VTB, Nailia Asker-Zade, și soția prim-ministrului Dmitri Medvedev au zburat și ele cu acest avion privat aflat în proprietatea unei companii off-shore având legături cu VTB. Navalnîi a ajuns la această concluzie confruntând datele de zbor ale avionului cu datele și destinațiile la care s-au deplasat oficialii și partenerele acestora.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: