image
Sursa foto: ria.ru

Reacția Rusiei după declarația lui Trump privind un potenţial atac american în Siria

Moscova a comunicat miercuri că speră ca toate părţile implicate în Siria să evite orice acţiuni care ar putea destabiliza o situaţie care este deja fragilă şi a specificat că se opune cu fermitate unui posibil atac al SUA, scrie Reuters.

Kremlinul a anunţat că afirmaţiile conform cărora guvernul sirian a lansat atacuri cu arme chimice nu erau bazate pe fapte reale şi că doreşte o investigaţie imparţială asupra incidentului, potrivit News.ro.

De asemenea, Kremlinul nu a dorit să comenteze afirmaţiile ambasadorului rus în Libia care a declarat că orice rachetă lansată de americani va fi doborâtă.

„La fel ca înainte, sperăm că toate părţile implicate vor evita orice acţiune care nu este provocată şi care ar putea destabiliza serios o situaţie care este deja fragilă în regiune”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, în cadrul unei teleconferinţe.

SUA, Franţa şi Marea Britanie iau în considerare un posibil atac asupra Siriei după ce guvernul sirian este suspectat că s-ar afla în spatele unui atac chimic asupra oraşului Douma, aflat sub controlul rebelilor, soldat cu peste 45 de morţi.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: