„Joi, în timpul ședinței Parlamentului, protestăm și ne facem auziți! Cerem îndeplinirea revendicărilor din Rezoluția adoptată pe 1 iulie 2018 de Mișcarea de Rezistență ACUM. Le aducem la cunoștință deputaților care nu au citit atent Rezoluția Parlamentului European solicitările Uniunii Europene”, se spune în mesajul organizatorilor.

„Ne mobilizăm cât mai mulți pentru ca vocea noastră să fie cât mai puternică”, mai este îndemnul Mișcării de Rezistență Națională ACUM.

Amintim că Partidul Acțiune și Solidaritate, Platforma DA, PLDM, membri importanți ai societății civile, precum Octavian Țîcu, Igor Munteanu, Arcadie Barbăroșie, Vlad Kulminski, Nata Albot, Oazu Nantoi, au anunțat, pe 27 iunie, lansarea Mișcării de Rezistență Națională ACUM.

Pe 1 iulie a fost organizat un protest de amploare la care au participat în jur de 40 000 de oameni.

Liderii Mișcării de Rezistență Națională au îndemnat Diaspora și cetățenii să constituie în fiecare localitate celule de rezistență, la care să se alăture oameni integri, onești.

Iată care sunt revendicările înaintate către guvernare în rezoluția votată în timpul marelui protest din 1 iulie:

- Confirmarea legalității alegerilor și validarea mandatului de primar al lui Andrei Năstase;

- Anularea sistemului electoral mixt și revenirea la cel proporțional;

- Demiterea și tragerea la răspundere a judecătorilor care au participat la luarea deciziilor ilegale ce au dus la invalidarea mandatului de primar al lui Andrei Năstase.

- în cazul în care guvernarea nu va curs acestor revendicări, în localități și diasporă vom întreprinte acțiuni pașnice de nesupunere civică împotriva dictaturii: greve colective și individuale, proteste permanente în fața Guvernului și Parlamentului, blocarea instituțiilor capturate și a căilor de acces către acestea.

- Convocăm pentru 26 august Adunarea Generală a Cetățenilor atât din țară, cât și din Diasporă.