image
Sursa foto: Facebook

Alexei Navalnâi declară că Vladimir Putin se află în spatele otrăvirii sale și că se va întoarce în Rusia

Alexei Navalnâi spune că vinovatul pentru otrăvirea sa este președintele rus, Vladimir Putin, relatează Agerpres. El a descris și efectele pe care le-a avut agentul neurotoxic asupra sa. Într-un interviu pentru Der Spiegel, Navalnîi a declarat că liderul de la Kremlin se află în spatele tentativei de asasinat dar a subliniat că nu se teme de regim și că va reveni în Rusia: „Misiunea mea acum este să rămân curajos”.

În luna august, Navalnâi a fost transportat cu avionul din Rusia la Berlin după ce s-a îmbolnăvit în timpul unui zbor intern. El a fost tratat în spitalul berlinez Charite. Laboratoare medicale din trei țări, inclusiv din Germania, au arătat că opozantul rus a fost otrăvit cu agentul neurotoxic noviciok. În cursul lunii septembrie a fost externat.

„Susţin că Putin se află în spatele infracţiunii şi nu am nicio altă versiune despre ceea ce s-a întâmpla”, a declarat Alexei Navalnâi pentru săptămânalul german, care va publica interviul integral în cursul zilei de joi.

Occidentul a cerut explicaţii din partea Kremlinului, care a negat orice implicare în acest incident şi a afirmat că trebuie întâi să vadă dovada unei infracţiuni.

„Nu simţi nicio durere, dar ştii că mori”, a spus Navalnîi referitor la momentul în care agentul toxic a început să-şi facă efectul asupra sa. El a adăugat că va reveni în Rusia: „Misiunea mea acum este să rămân curajos. Şi nu mi-e frică de nimic!”.

Noutăţile partenerilor

comentarii: