Fost jucător la Manchester United și unul dintre căpitanii Barcelonei, Gerard Pique nu s-a ferit să recunoască faptul că gruparea catalană s-ar întări serios prin aducerea lui Pogba.

"Nu știu ce se petrece la Manchester United sau care este relația dintre ei (nr. Mourinho și Pogba). Pogba este un jucător foarte bun, dar în prezent el este jucătorul lui Manchester United și vom vedea dacă acest lucru se va schimba în viitor. Am fi extrem de încântați dacă Pogba ar veni la Barcelona, dar Manchester United este clubul de care aparține. Dacă cineva poate spune ceva despre Pobga, cu siguranță sunt cei de la United" a declarat Pique, conform celor de la Sport.es

Pogba a fost cel mai scump transfer din lume în 2016, când Juventus l-a vândut la Manchester United pentru 105 milioane de euro.