image
Sursa foto: Amir Levy/Getty Images

Zeci de mii de oameni au fost trimiși în carantină în țara cu cele mai drastice măsuri contra pandemiei

Zeci de mii de oameni din Israel au fost trimişi carantină după reluarea unui program de supraveghere telefonică, scrie cotidianul The Times of Israel. Pe de altă parte, 800 de cetățeni au fost confirmați cu coronavirus, sâmbătă, a raportat guvernul, citat de The Guardian.

Peste 30.000 de persoane au fost notificate că trebuie să intre în carantină, începând cu săptămâna următoare.

Parlamentul israelian (Knesset) a adoptat miercuri o lege care permite guvernului să utilizeze serviciul de securitate internă, Shin Beth, pentru localizarea persoanelor infectate cu noul coronavirus, al căror număr se află în creştere.

Legea limitează totuşi utilizarea tehnologiilor de supraveghere ale Shin Beth la o perioadă de trei săptămâni, până la 22 iulie, şi la cazurile „care nu pot fi supravegheate în alt mod”, explică Agerpres.

Premierul Benjamin Netanyahu autorizase la mijlocul lui martie Shin Beth, focalizat în mod obişnuit pe combaterea terorismului, să colecteze date despre cetăţeni şi să le localizeze telefoanele mobile, în cadrul 'războiului' împotriva pandemiei.

Acest program de supraveghere controversat, denunţat de ONG-uri drept o atingere adusă vieţii private, a fost blocat de Curtea Supremă, care a cerut guvernului la sfârşitul lunii aprilie să-l reglementeze printr-o lege.

Guvernul nu a insistat, iar recurgerea la Shin Beth pentru geolocalizarea persoanelor contaminate a luat sfârşit la 10 iunie.

În urma creşterii cazurilor de infectare, guvernul Netanyahu a depus săptămâna trecută un proiect de lege, o echipă de miniştri fiind responsabilă cu supervizarea măsurii şi evaluarea necesităţii sale, scrie digi24.ro.

Zvi Hauser, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe şi apărare din Knesset, care a pregătit proiectul de lege pentru a doua şi a treia lectură, a declarat înaintea votului final că în prezent nu există „alternativă civilă” la capacităţile Shin Beth.

Potrivit unor informaţii scurse în media, chiar şeful Shin Beth, Nadav Argaman, s-a declarat de mai multe ori, în cursul unor şedinţe de guvern, în favoarea unei astfel de alternative şi împotriva unei legi care să lege instituţia sa de localizarea persoanelor infectate.

Israel a fost una dintre ţările care au introdus cele mai severe măsuri de restricţii pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

„Măsura carantinei li se va aplica tuturor persoanelor care sosesc în puncte vamale israeliene. Cetăţenii străini care vor să intre în Israel vor fi întrebaţi dacă au spaţiu pentru a sta în carantină 14 zile. În cazul în care nu pot demonstra că au la dispoziţie spaţii de carantină în Israel, străinii vor fi repatriaţi”, comunica Ministerul israelian al Sănătăţii, acum patru luni.

Ministerul Sănătăţii din Israel a raportat că, până în prezent sunt în total 11.189 de cazuri active. 331 de persoane au murit şi 86 sunt în stare critică, dintre care 29 sunt intubaţi.

Noutăţile partenerilor

comentarii: