image
Sursa foto: customs.gov.md

Doi angajați ai MAI, reținuți pentru contrabandă: Au fost prinși cu mărfuri în valoare de trei milioane de lei

Șase persoane, printre care doi angajați ai MAI, membrii unei grupări criminale specializate în contrabandă cu mărfuri de larg consum în proporții deosebit de mari, au fost reținuți în flagrant în timp ce așteptau un microbuz cu mărfuri.

Potrivit PCCOCS, un polițist de frontieră ajuta ceilalți membri ai grupării să introducă ilegal mărfurile pe teritoriul Republicii Moldova. Marfa era achiziționată de la piața „Dragonul Roșu” din București.

Ulterior, bunurile erau ascunse în localitățile din apropiere, iar mai apoi, transportate în piețele din capitală, repartizate în unități mai mici cu diverse mijloace de transport, sub protecția unui polițist de patrulare.

Aceștia au fost prinși în flagrant la data de 29 august în urma unei ambuscade organizată de angajații postului vamal Leușeni, unde era așteptat să treacă microbuzul cu marfă.

Imediat după reținerea grupării, procurorii din cadrul oficiului Nord al PCCOCS și ofițerii Serviciului Vamal, au descins la mai multe adrese, unde au efectuat 13 percheziții la domiciliile persoanelor reținute, depozitele clandestine, precum și în punctele comerciale pe care le deținea organizatorul grupării infracționale.

Astfel a fost ridicată marfă în valoare de circa trei milioane de lei.

Aceștia au fost arestați preventiv pentru zece de zile, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscă zece ani de închisoare.

customs.gov.mdcustoms.gov.md

customs.gov.mdcustoms.gov.md
customs.gov.mdcustoms.gov.md

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: