image
Sursa foto: spital-lachen.ch

Reacția Ministerului Sănătății la declarațiile făcute de Ion Chicu: „Locuri în spitale mai avem pe 5 zile”

După ce premierul Republicii Moldova, Ion Chicu, a anunțat în această dimineață, pe pagina sa de Facebook că „locuri în spitale mai avem pe cinci zile”, reprezentanții Ministerului Sănătății au venit cu precizări în cadrul unei conferințe de presă.

Numărul de paturi disponibile în spitalele cu profil COVID este o cifră flexibilă, care creşte sau descreşte în funcţie de situaţia epidemiologică, spun responsabilii de la Ministerul Sănătății.

„La momentul actual, o problemă este distribuţia acestora, care este neuniformă. Există instituţii cu o capacitate mai mare de locuri libere şi altele cu capacitate limitată”, spune șefa Direcției politici în domeniul asistenței medicale spitalicești la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Lupu.

Numărul de locuri poate fi sporit la necesitate şi poate descreşte în cazul în care situaţia epidemiologică este mai relaxată.

„Am avut spitale care şi-au încheiat activitatea şi pot în orice moment fi relansate, deoarece avem deja instituţiile pregătite, personalul medical instruit, circuitele şi fluxurile şi tot ce ţine de sistemul de control infecţios şi sistemul de calitate deja funcţionale”, a mai adăugat Svetlana Lupu.

Noutăţile partenerilor

comentarii: