UEFA precizează, totodată, că forul în drept, Comisia de Control Financiar al Cluburilor (ICFC), nu a analizat decât anii contabili 2015, 2016 şi 2017, adăugând că impactul financiar pe 2018 şi conformitatea transferurilor din vara lui 2017 rămân sub observaţie.

Instanţa europeană a declanşat o anchetă după transferurile la PSG a brazilianului Neymar (pentru 222 milioane dolari, valoarea clauzei de cedare, plătită Barcelonei) şi a francezului Kylian Mbappe (135 milioane euro + 45 bonus plătite echipei AS Monaco). Tranzacţiile şi conturile verificate sunt în acord cu regulile fair play-ului financiar, se arată într-un comunicat al UEFA.

În schimb, ”impactul financiar al activităţilor de transfer începând din vara anului 2017 şi după această dată, inclusiv următoarea fereastră (din vara lui 2018), şi conformitatea sa cu exigenţele pentru anul 2018 vor rămâne sub strictă supraveghere”, se arată în comunicat.

Fair play-ul financiar a fost pus în practică la începutul anilor 2010 de către UEFA pentru a evita ca cluburile de fotbal angajate în competiţii (Liga Campionilor, Europa League) să cheltuiască mai mult decât câştigă prin propriile lor mijloace şi să nu înregistreze un deficit mai mare de 30 milioane euro cumulaţi în trei exerciţii financiare.

Clubul parizian a fost deja sancţionat în 2014 ca urmare a unui contract încheiat cu oficiul de turism din Qatar, pe care UEFA l-a considerat supraevaluat. Însă sancţiunile (amendă şi restricţia jucătorilor înscrişi în Liga Campionilor) au fost ridicate ulterior.

PSG i-a transferat în vara trecută pe Neymar (222 de milioane de euro de la Barcelona), Kylian Mbappe(împrumutat de la Monaco, dar cu opțiune obligatorie de transfer definitiv în valoare de 180 de milioane de euro), Yuri Berchiche (16 milioane de euro de la Real Sociedad) și Dani Alves (liber de contract).