„Justiția este domeniul care primul dă un semnal dacă lucrurile în țară merg bine sau nu. Un singur om nu poate schimba lucrurile în țară, asta poate face doar o echipă puternică, și eu sunt sigură că în acest minister există această echipă. Contez pe susținerea vo0astră ca să facem lucruri importante și frumoase pentru țara asta”, a declarat noua ministră a Justiției.

Olesea Stamate este președinte al Asociației pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă. Aceasta și-a făcut studiile la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova și la Colegiul Europei. Ea deține licența de avocat din anul 2011 și este membră a Baroului Chișinău.

De asemenea, Olesea Stamate a activat în cadrul Fundației Soros-Moldova, dar și a mai multe proiecte specializate în monitorizarea reformelor implementate în domeniul justiției, afacerilor interne și a administrației publice centrale.