image
Sursa foto: jurnal.md

CC a recunoscut constituțional un articol din Codul Vamal legat de accesul la informație

Curtea Constituțională a recunoscut constituțional articolul 17, alineatele (1), (2) și (3), din Codul vamal, în măsura în care organul vamal și instanța de judecată pot verifica, la examinarea cazurilor privind accesul la informații, existența unui scop legitim pentru îngrădirea accesului la informațiile utilizate în scopuri vamale și pot pune în balanță principiile concurente.

O sesizare privind excepția de neconstituționalitate a articolului și alineatelor respective a fost depusă de avocatul Vitalie Zama, transmite IPN. Într-un briefing de presă, președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a declarat că avocatul a contestat prevederile potrivit cărora Serviciul Vamal furnizează doar informații cu caracter general, iar celelalte informații nu le sunt comunicate persoanelor care le solicită, cu câteva excepții precise.

Curtea a reținut că Serviciul Vamal are obligația de a nu divulga informațiile referitoare la viața personală, la activități profesionale sau comerciale ale persoanelor fizice or juridice. Serviciul Vamal mai are misiunea de a preveni comiterea infracțiunilor în materie vamală și misiunea de a efectua o anchetă penală în privința infracțiunilor date în competența sa. Aceste materiale fiind confidențiale.

Totodată, Curtea a reținut că interdicția difuzării unor informații nu poate fi necesară în toate cazurile. Domnica Manole spune că nu întotdeauna confidențialitatea informațiilor are o pondere mai mare decât necesitatea asigurării accesului la informație. Fiecare caz trebuie analizat în parte și concluziile trebuie făcute de funcționarii din cadrul organului vamal cărora li se solicită accesul la aceste informații.

Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.

Noutăţile partenerilor

comentarii: