image
Sursa foto: privesc.eu

Armand Goșu: Alegerile din Chișinău, un joc de șah păpușărit în care majoritatea pieselor sunt împotriva lui Andrei Năstase

Alegerile anticipate din Chișinău, care se vor desfășura la 20 mai, sunt mult mai importante decât miza în sine, care reprezintă un mandat doar pentru un an de zile. Ele vor da tonul pentru alegerile parlamentare din toamnă și sunt decisive pentru supraviețuirea regimului Plahotniuc, care a îndreptat toate tunurile împotriva candidatului dreptei proeuropene și anti-oligarhice, Andrei Năstase. O spune analistul politic român Armand Goșu, în cadrul unui interviu pentru Cotidianul.md. El vorbește și despre subtilitățile implicării active a ex-președintelui României, Traian Băsescu, în această campanie, cine stă în spatele Silviei Radu și de ce Igor Dodon nu-și dorește ca Ion Ceban să devină primar al capitalei.

La Chișinău suntem în plină campanie electorală. Niște alegeri care au picat pe neașteptate și în care avem 12 candidați înscriși. Cum vedeți acest scrutin și cât de important este el, în condițiile în care mandatul câștigătorului va fi doar pentru un an?

„Alegerile sunt foarte importante, din mai multe motive: e vorba de Chișinău, capitala țării, cea mai mare aglomerație urbană, deci cel mai mare număr de voturi, cea mai mare concentrare de resurse financiare și de alt gen; alegerile locale de la Chișinău vor influența trendul politic pentru alegerile parlamentare ce se vor desfășura peste câteva luni, la sfârșitul toamnei. Or, alegerile parlamentare sunt decisive pentru supraviețuirea regimului Plahotniuc. Asta face ca actuala putere să fie în tranșee, să lucreze cu toate motoarele turate. Desigur, așa cum știe ea s-o facă.

În același timp, aceste alegeri sunt foarte importante pentru destinul opoziției pro-europene și anti-oligarhice, singura care poate relansa parcursul european al Republicii Moldova ce se află într-o mare fundătură, în prezent. Dacă Andrei Năstase, candidatul alianței de dreapta, afiliată la Partidul Popular European, care vedem că e sprijinit de opoziția de la București, atât de PNL cât și de USR, o să rateze campania și o să înregistreze un rezultat slab, o mare parte din electoratul anti-oligarhic și pro-european s-ar putea demobiliza în vederea scrutinului parlamentar, ceea ce ar echivala cu o catastrofă pentru viitorul pe termen scurt al Moldovei.

Alegerile sunt extraordinar de importante pentru Andrei Năstase, pentru că acum el trebuie să facă dovada faptului că e politician și nu doar un organizator de proteste de stradă. El are un mare avantaj, vine din afara politicii, nu e legat de nici o guvernare, n-a ocupat nici o zi măcar vreo funcție publică, vreo demnitate. Are împotrivă 80% din media controlată de Plahotniuc-Dodon, dar asta ar trebui să fie în avantajul lui. E tocat de presa oligarhică de cel puțin 4 ani, dar amintiți-vă că și Băsescu în 2008 a câștigat alegerile prezidențiale din România având împotriva lui 90% din presa mogulilor. Sigur că într-o campanie electorală e vorba de echipă, de program, de mesaje. Eu nu cred că Năstase are resurse financiare pentru această campanie. Dar sunt convins că în Chișinău nici nu trebuie bani mulți, vorbim de un electorat mai educat, mai greu de manipulat, mai ales acum după două mandate și jumătate ale lui Chirtoacă. Un electorat care cred că poate înțelege miza și care nu se duce pe fentele acestui tandem nociv pentru Moldova, Plahotniuc-Dodon.”

Observăm pe dreapta, iar la Chișinău când spunem „dreapta” ne referim la cei declarați pro-europeni sau unioniști, o aglomerație foarte mare de candidați. Cel puțin 9 din 12 sunt declarați de dreapta. Iar asta în timp ce Ion Ceban e practic singurul care contează pe segmentul pro-rus. Cum va fi influențat rezultatul alegerilor de această situație?

„Unii dintre cei care s-au înscris în cursa electorală pe dreaptă sunt pilotați și au misiunea de roade din electoratul principalului candidat al opoziției, Andrei Năstase. Cu obiectivul de a-l împiedica să ajungă în turul doi. Practic, puterea încearcă să repete istoria de la prezidențiale, numai că localele sunt altfel de alegeri. Nici starea de spirit a electoratului nu mai este cea de acum doi ani. Și, în plus, media și analiștii vor să convingă lumea că e vorba despre administrație, că orașul are nevoie de un manager, că asta n-ar fi politică…. adică, votați-o pe interimara independentă Silvia Radu!

Deci, se vede de la poștă că doamna Radu e candidata puterii. Când spun a puterii nu mă gândesc la oligarhul Plahotniuc, mă gândesc la tandemul Plahotniuc-Dodon.

Nu vă mirați, Dodon tot pe doamna Radu o sprijină. Dodon n-are nici un interes ca Ion Ceban să câștige primăria Chișinăului. Cum vă puteți închipui că Dodon sau Zinaida Greceanâi care au pierdut alegerile pentru primăria Chișinăului ar dori ca Ceban să le câștige? Cine-l va putea atunci împiedica pe Ceban să pună mâna pe conducerea Partidului Socialiștilor? Deci, nici Dodon și nici Greceanâi nu au nici un interes ca Ceban să ajungă primar, așa că o vor sprijini pe Silvia Radu să câștige alegerile. Asta e scenariul scris de Plahotniuc și Dodon. O să vedem dacă le iese! Poate că electoratul din Chișinău o să le strice socotelile celor doi.”

Avem și cel puțin 2 candidați declarați unioniști, dar a căror șanse de a obține un rezultat decent, cel puțin conform sondajelor pe care le-am văzut acum, sunt destul de mici. Mai mult, între cei doi și susținătorii acestora s-a încins un adevărat război al declarațiilor. Cum va fi influențat curentul unionist de prezența acestor candidați?

„Tema va fi prezentă în dezbaterea politică. Poate că asta e tot ce-și dorește Bucureștiul… Cu siguranță s-ar fi putut imagina vehicule politice mai bune pentru promovarea temei unioniste, dar nici cei doi candidați nu sunt răi. Vorbesc bine, sunt coerenți. Problema e alta, însă. Înscrierea lor în campanie într-un context politic încărcat cum e cel de astăzi la Chișinău, face ca aceste două candidaturi să pară mai degrabă niște diversiuni cu scopul de a rupe din electoratul pro-european la care e îndreptățit să aspire Andrei Năstase. Nici unul nu are șanse să obțină nici măcar un scor decent, mă gândesc la un 5-6%, rezultat care i-ar valida ca politicieni de perspectivă. Atunci, de ce candidează? Să-și îngroape cariera politică? Cred că răspunsul e foarte simplu: sunt piese pe tabla de șah într-un joc păpușărit de altcineva.

Pentru cei, din păcate puțini, patrioți veritabili de la București, oameni care au informații, cunosc situația de pe teren, capabili să facă analize realiste, ceea ce se întâmplă la Chișinău și în Moldova în ultimul an, toate această dezbatere cu tema re-Unirii, îngrijorează. Pare parte a unui plan de a compromite și subiectul în sine, dar și de a mobiliza electoratul pro-rus, anti-european, în vederea câștigării alegerilor parlamentare. În fond, de a consolida regimul Plahotniuc-Dodon, care reproduce modelul putinist la scara Republicii Moldova.

Și mai e un aspect, despre care analiștii se feresc să vorbească. Mulți tineri din România și Republica Moldova și-au făcut un business din a flutura panglici tricolore și a recita sloganuri anti-rusești. Sunt niște cercetări în curs pe acest subiect, cine sunt unioniștii, cine-i finanțează? Sunt convins că o să aflăm lucruri interesante când vor fi publicate.”

Și tot în acest context, cum vedeți decizia ex-președintelui României, Traian Băsescu, de a merge și la Bălți cu un candidat care spune că e unionist. Bălțiul fiind un oraș unde chiar nu ai absolut nicio șansă promovând astfel de mesaje. Mai mult, am văzut că prezența acestui candidat a devenit o adevărată temă de campanie pentru candidatul socialist de acolo, care spune că el va apăra Bălțiul de unionism.

„Dumneavoastră nu-l cunoașteți pe Băsescu. De asta a și plecat în Moldova, pentru că în România trucurile lui sunt bine cunoscute. El a un politician foarte cinic. N-a fost niciodată altfel, decât un politician, unul bun. Ce e un politician bun? Unul care știe cum să câștige alegerile. Băsescu are nevoie să radicalizeze electoratul din Moldova pentru ca să adune câteva voturi. Dacă nu l-ar radicaliza n-ar lua nici un vot, în fond el e un venetic… Că în acest fel Traian Băsescu contribuie la mobilizarea electoratului pro-rus al socialiștilor e secundar pentru el. El nu poate aduna altfel voturi, decât radicalizând, creînd falii în electorat. Băsescu își pregătește la Bălți campania din toamnă, de la parlamentare.

Poate că domnul Băsescu va omorî „unionismul”, cel puțin tipul pășunist de unionism de astăzi, din care mulți au făcut cariere nu doar politice. Nu cred că și-a propus asta. Dar n-ar fi rău să-i reușească.”

Cum se vede la București acest scrutin? Am văzut că puterea de acolo, în special prin intermediului primarului Gabriela Firea, o susține pe Silvia Radu. În același timp, principalele partide de opoziție, PNL și USR și-au manifestat sprijinul pentru Andrei Năstase, candidatul forțelor declarat anti-oligarhice de la Chișinău.

„Nu cred că mai aveați nevoie de o confirmare a faptului că Silvia Radu e candidatul lui Plahotniuc și al PDM. Tocmai pentru că PSD de la București și PDM de la Chișinău au acorduri de colaborare încheiate pe vremea lui Victor Ponta, primărița pesedistă Firea o susține pe „independenta și tehnocrata” Radu.

În echipa Silviei Radu sunt mulți de la București, dar de la alte instituții, nu de la PSD. În media românească se vorbește puțin sau deloc de doamna Radu, nici un cuvânt despre Plahotniuc, dar asta nu cred că vă miră. Andrei Năstase are parte de o reflectare mai bună în media bucureșteană, a fost prezent în emisiunile unor televiziuni din România, e susținut de cele mai importante partide de opoziție.

Nu trebuie să vă închipuiți că Republica Moldova e un subiect cu mare impact în media bucureșteană. Poate vă dezamăgesc, dar nu prea interesează pe nimeni. Acest lucru se explică și prin faptul că puțini din tinerii care provin din Moldova și care învață, apoi se stabilesc în România, manifestă public vreun interes față de ce se petrece la Chișinău. Unii chiar devin nervoși dacă-i întrebi ce se mai întâmplă pe acasă. Au un comportament de agenți secreți în misiune, care-și ascund adevărata identitate. Și au grijă să spună mereu ceea ce cred ei că ar vrea interlocutorii de la București ca să audă de la ei.

Sunt foarte mulți moldoveni în România, oameni de bună calitate, astfel că dacă ei ar urmări ce se petrece la Chișinău, dacă ar fi activi, măcar pe rețelele sociale, dacă ar explica situația de acasă, sunt convins că și publicul din dreapta Prutului dar și oamenii politici, decidenții ar fi mult mai atenți la acest dosar.”

Avem alegeri parlamentare în toamnă. Cât de mult va fi influențat rezultatul lor de ce vom avea în scrutinul municipal?

„Trendul pentru toamnă se va seta acum. De aceea este foarte important ca forțele pro-europene și anti-oligarhice, în jurul cărora s-ar putea reconstrui o nouă elită politică cu obiectivul istoric de a consolida și reforma statul moldovenesc și a grăbi aderarea Moldovei la UE, să obțină un rezultat cât mai bun, acum, la alegerile din Chișinău și Bălți. Pentru ca, după alegerile locale, aceste partide, împreună, să pregătească campania electorală din toamnă. În ciuda abuzurilor puterii, a schimbării sistemului electoral, în ciuda controlului asupra CEC, asupra Justiției, asupra media, cred că opoziția poate realiza un rezultat bun în toamnă. E vital pentru viitorul Moldovei să se întâmpla asta.”

Noutăţile partenerilor

comentarii: