image
Sursa foto: as.com

Duelul Courtois-Navas, speculat de presă: Belgianul a făcut prima declarație despre concurentul său

Thibaut Courtois va începe noul sezon la Real Madrid, sub comanda lui Julen Lopetegui. Portarul belgian va avea concurență puternică pentru postul de titular, pe Keylor Navas. Fanii așteaptă cu nerăbdare alegerea lui Lopetegui, având în vedere faptul că negocierile pentru fostul portar din Premier League au fost de durată. În plus, în același timp, Navas a primit asigurări din partea antrenorului că nu are de ce să-și facă griji în privința viitorului său la Madrid.

În prima conferință de presă din calitate de fotbalist al celor de la Real, Courtois a vorbit printre altele și despre concurentul său, Keylor Navas, titular în poarta madrilenilor în ultimele 4 sezoane. Courtois, întrebat despre atuurile pe care le are față de costarican, a răspuns:

"E dificil să spun asta. El este un portar cu reflexe excelente, dar nu sunt eu în măsură să vorbesc despre care sunt punctele sale forte. Nimeni nu are locul de titular garantat, iar eu am venit aici să muncesc din greu, iar antrenorul este responsabil de restul", a declarat portarul belgian.

39 de milioane de euro este suma de transfer pentru care s-au înțeles cele două cluburi, pentru jucătorul care a semnat pe 6 sezoane. Courtois (26 de ani) a devenit al patrulea transfer al Realului în această vară, după Vinicius jr, Odriozola şi Lunin.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: