image
Sursa foto: AP

O nouă zi de haos în Franța: Cea mai mare grevă generală din ultimii 25 de ani și un nou protest al „vestelor galbene”

O nouă zi de grevă generală în Franța. Continuă mișcarea organizată de principalele sindicate, în semn de protest faţă de proiectul guvernului de reformare a sistemului de pensii. Drept urmare, Franța rămâne paralizată din cauza celei mai ample greve din ultimele două decenii. Transporturile sunt cele mai afectate, în special cele terestre.

Cel puțin 2000 de „veste galbene” au ieșit pe străzile din Paris, la protestul lor săptămânal care acum a coincis și cu greva declanșată de sindicate. Demonstranții nu au renunțat la nemulțumirile față de nivelul de trai de la care a pornit mișcarea, anul trecut.

Protestul a degenerat când miile de veste galbene au încercat să se alăture unui grup de sindicaliști.

Pe străzile din Paris a fost haos și din cauza grevei transportatorilor.

Sute de oameni se înghesuie să urce într-unul dintre foarte puținele autobuze care mai circulă în capitala Franței din cauza grevei generale. Situația este la fel de dezastruoasă la metrou, unde se circulă pe doar 5 linii dintre cele 16 existente. Iar pe calea ferată, circulă doar un tren din zece. Inclusiv turiștii au de suferit.

Greva generală a fost declanșată din cauza intenției președintelui Emmanuel Macron de a unifica cele 42 de categorii ale sistemului de pensii în unul singur.

Francezii se tem că veniturile lor pentru bătrânețe vor scădea și, în plus, vor fi nevoiți să muncească până la o vârstă mai înaintată.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: