image
Sursa foto: foto simbol

Trupul unei femei dispărute de 6 ani a fost găsit într-un congelator aruncat la fier vechi

Heather Anne Lacey, o americancă în vârstă de 30 de ani, a dispărut în 2013. Timp de șase ani nimeni n-a avut nicio idee descpre ce s-ar fi putut întâmpla cu fata.

Fata n-ar fi fost, probabil, descoperită nici până azi, dacă n-ar fi fost decesul unui bărbat, a notat time.com. Jonathan Escarzaga, în vârstă de 36 de ani, a fost descoperit mort în apartamentul său în luna februarie.  În corpul lui nu s-au găsit urme de droguri, dar poliția n-a dezvăluit niciodată cauza decesului bărbatului.

Administratorul blocului în care a locuit Escarzaga a chemat o firmă care se ocupă de transport de obiecte să vină să curețe apartamentul de toate bunurile lui Escarzaga, pentru ca locuința să fie scoasă din nou la închiriat.

Atunci, din locuința bărbatului a fost luat și un congelator vertical pe care nimeni nu s-a gândit să-l deschidă, chiar dacă poliția venise în respectiva locație pentru a investiga moartea lui Escarzaga. Nu se știe când au murit cei doi, nici dacă s-au cunoscut Respectivul congelator a fost dus într-un depozit și a mai zăcut și acolo o lună până când cineva s-a gândit, nu se știe de ce, să-l deschidă.

Cel care a deschis congelatorul a avut un șoc. Înăuntru era cadavrul unei femei. Anchetatorii au mers pe firul invers, înapoi spre apartamentul de unde a fost ridicat congelatorul, scrie libertatea.ro.

Managerul blocului de locuințe a spus că nu știe de când a fost adus respectivul congelator în locuința unde a stat Escarzaga și a completat că acesta n-a mai solicitat ajutorul administrației pentru reparații din 2017.  Poliția n-a spus când au murit Escarzaga și Heather Ann Lacey și nici dacă există vreo dovadă că cei doi s-ar fi cunoscut. Nu se știe când a murit Heather și nici de cât timp stătea în acel congelator. Familia fetei a declarat că nu auzise de niciun Jonathan Escarzaga în anturajul ei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: