image
Sursa foto: Hepta

Test cu rachete balistice, ce pot transporta încărcătură NUCLEARĂ, efectuat de un submarin al SUA

Submarinul strategic USS Nebraska (SSBN-739) a efectuat în cursul acestei săptămâni patru teste cu rachete balistice Trident II (D5), care pot fi echipate cu încărcături nucleare, au anunţat Forţele navale ale Statelor Unite.

Testele, cu rachete fără încărcătură de război, s-au desfăşurat în largul coastelor sudice al statului american California, primele două lansări au avut loc pe data de 4 septembrie, iar alte două au fost efectuate pe 6 septembrie.

Obiectivul principal al testelor a fost de a valida criteriile preconizate de performanţă ale sistemului strategic Trident II (D5), a cărui durată de exploatare a fost extinsă.

Astfel de teste sunt efectuate în mod regulat pentru a evalua şi garanta fiabilitatea şi acurateţea continuă a sistemului. Testele nu au fost efectuate ca răspuns la vreun eveniment mondial în desfăşurare, au precizat Forţele navale americane.

De la introducerea modelului Trident II (D5), în anul 1990, au fost realizate 176 teste de succes cu acest tip de rachetă, care este folosită de submarinele strategice americane (clasa Ohio) şi britanice (clasa Vanguard).

Alături de rachetele intercontinentale şi bombardierele capabile să lanseze arme nucleare, submarinele strategice sunt unul din elementele triadei nucleare a Statelor Unite, care are rol descurajare.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: