image
Sursa foto: foto simbol

Chișinău: Au traficat șapte fete în scop de exploatare sexuală; Doi soți, condamnați la ani grei de pușcărie

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță obținerea în instanța de judecată a condamnării a doi soți care au traficat în Chișinău în scop de exploatare sexuală comercială, în perioada 2016-2017, șapte fete, dintre care două nu aveau împlinită vârsta majoratului.

Aceștia și-au desfășurat activitatea ilegală în mai multe apartamente din capitală, dar au fost depistați de forțele sw ordine, odată ce una din victime a depus plângere.

Clienții erau informați pe portatul www.999.md, în rubrica „Caut bărbat” despre prestarea serviciilor sexuale, pentru care era percepută taxa de 700 de lei pe oră, dintre care victimele primeau de la cei doi soți o jumătate din sumă.

Unele din fete au fost ademenite cu promisiunea că vor plăti pentru chirie mai puțin, iar altele prin recomandarea celor deja implicate în exploatare sexuală. Odată adăpostite în apartament, acestea nu-l putea părăsi pentru mult timp sau să îndepărteze la distanțe mari, ceea ce le-ar fi permis să apeleze după ajutor.

Însă, după depunerea plângerii de către una din victime și inițierea dosarului penal, a fost posibilă documentarea activității ilicite a soților cu privire la toate cele șapte victime de către Centrul pentru Combaterea Traficului de Ființe Umane al IGP în comun cu procurorii PCCOCS.

În rezultat, la solicitarea procurorilor, Judecătoria Chișinău, sediul central, l-a condamnat pe soțul femeii în vârstă de 43 de ani la 20 de ani de pușcărie pentru trafic de ființe umane și de copii.

Soția acestuia de 34 de ani a fost condamnată la pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de 17 ani pentru trafic de copii și urmează să fie judecată și pentru trafic de ființe umane, dar și pentru că le-a influențat pe cele două copile să sesizeze CNA, precum că polițiștii le-ar fi promis bani în schimbul depunerii acestei plângeri.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: