image
Sursa foto: Profimedia Images

Scene de război în capitala Sudanului după lovitura de stat: Khartoum a fost baricadat de militari și protestatari

Capitala Sudanului a fost închisă, marți, din cauza tensiunilor sociale profunde generate de lovitura de stat militară care a înlăturat guvernul civil de la putere cu o zi înainte, relatează Reuters. Drumurile au fost blocate, magazinele închise, liniile telefonice tăiate, iar din boxe instalate lângă moschei au început să fie difuzate mesaje prin care se cere populației să intre în grevă generalizată.

Tensiunile sociale din Khartoum, capitala Sudanului, s-au accentuat puternic după preluarea puterii de către armată – oamenii au ieșit în stradă pentru a cere revenirea la putere a unui guvern civil, iar militarii au răspuns deschizând focul împotriva lor.

Cel puțin șapte oameni au murit în confruntările care au urmat loviturii de stat militare în urma căreia s-a încheiat tranziția către democrație a Sudanului, la doi ani de la protestele care au dus la prăbușirea regimului dictatorului Omar Al-Bashir, scrie digi24.ro.

Khartoum și orașul geamăn de pe celălalt mal al Nilului, Omdurman, au fost acoperite de fumul cauciucurilor incendiate de protestatari, iar drumurile au fost blocate fie de protestatari, fie de soldați.

Luni, liderul armatei sudaneze, Abdel Fattah al-Burhan a dizolvat Consiliul Suveran, organismul politic care a guvernat țara pe baza unui aranjament dual de putere între armată și administrația civilă. Prim-ministrul civil al țării, Abdalla Hamdok, și alți miniștri civili din guvern au fost arestați și duși într-un loc secret.

Burhan a anunțat, apoi, stare de urgență și a promis să organizeze alegeri în iulie 2023. Totuși, ministerul informațiilor a rămas loial guvernării civile și a îndemnat la rezistență din partea populației.

Noutăţile partenerilor

comentarii: