image
Sursa foto: AnideScoala.ro

Circa 15.000 de elevi din toată țara susțin astăzi examenul de Bacalaureat la Limba și Literatura Română

Aproape 15.000 de tineri din toată țara susțin astăzi examenul de Bacalaureat la limba de instruire.

Sesiunea de BAC 2019, a început la 4 iunie şi va dura până pe data de 21 iunie.

Potrivit datelor Ministerului Educaţiei, astăzi, la proba de examen la limba de instruire, participă 14878 de candidați, dintre care 12017 susțin proba la limba și literatura română, iar 2861 – proba la limba și literatura rusă.

Proba la limba străină va fi susținută de 15451 de candidați pe data de 11 iunie, dintre care 10138 vor scrie probă la limba engleză, 5060 – la limba franceză, 139 – la limba germană, 41 – la limba spaniolă, 24 – la limba italiană, 49 – la limba turcă.

La cea de-a patra probă de examen, care se va desfășura pe data de 14 iunie, vor participa 16609 candidați. În această zi, 7761 de candidați de la profilul real vor susține proba de examen la matematică, 8106 candidați de la profilul umanist – la istoria românilor și universală, 259 de candidați de la profilul sport și 483 candidați de la profilul arte vor susține probele corespunzătoare profilului.

Pe data de 18 iunie se va desfășura proba de examen la alegere, la care vor participa 14846 de candidați, dintre care 9304 vor susține geografia, 2938 – chimia, 1006 – istoria românilor și universală, 411 – informatica, 611 – biologia, 407 – matematica, 169 – fizica.

Ultima probă de Bacalaureat din sesiunea curentă va avea loc pe data de 21 iunie. În această zi, 470 de candidați vor susține proba de examen la limba maternă, dintre care 179 vor susține proba la limba bulgară, 260 – la limba găgăuză, 31 – la limba ucraineană.

Testele de examen vor fi verificate în perioada 4 – 25 iunie, iar rezultatele vor fi afișate în Centrele de Bacalaureat la data de 26 iunie. Candidații la Bacalaureat vor avea la dispoziție 48 de ore pentru depunerea contestațiilor – în zilele de 26-27 iunie. Rezultatele finale, după examinarea contestațiilor, vor fi anunțate pe data de 4 iulie.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: