image
Sursa foto: Profimedia Images

Papa Francisc a condus o rugăciune, în Piaţa Sfântul Petru, pentru pace în Ucraina

Papa Francisc a condus duminică, în faţa mulţimii adunate în Piaţa Sfântul Petru din Roma, o rugăciune în tăcere pentru Ucraina, făcând apel la conştiinţa politicienilor să caute pacea, relatează Reuters şi dpa.

„Veştile din Ucraina sunt foarte îngrijorătoare", a declarat papa Francisc, care a făcut multe apeluri pentru pace în Ucraina şi a condus luna trecută o zi internaţională de rugăciune pentru pace.

„Încredinţez orice efort de pace mijlocirii Fecioarei Maria şi conştiinţei politicienilor responsabili", le-a spus el miilor de credincioşi adunaţi în Piaţa Sfântul Petru pentru binecuvântarea săptămânală.

„Să ne rugăm în tăcere", a mai spus el, iar mulţimea adunată s-a rugat în tăcere jumătate de minut.

Papa Francisc a ţinut această rugăciune a doua zi după ce preşedintele american Joe Biden i-a spus preşedintelui rus Vladimir Putin, în timpul unei convorbiri telefonice de o oră, că SUA şi aliaţii săi "vor răspunde decisiv" în cazul unei invazii în Ucraina, adăugând că o astfel de incursiune ar produce suferinţă pe scară largă şi ar izola Moscova, scrie Agepres.

Moscova a negat în repetate rânduri că intenţionează să invadeze Ucraina şi a denunţat o ''isterie'' a Occidentului în jurul acestei chestiuni.

Noutăţile partenerilor

comentarii: