image
Sursa foto: mediafax.ro

NASA scrie istorie: Prima ieşire în spaţiu exclusiv feminină // FOTO

Prima ieşire în spaţiu exclusiv feminină este programată pe 29 martie, a anunţat NASA marcând în premieră mondială o misiune în spaţiu care va depinde de un echipaj alcătuit numai din femei.

Anne McClain şi Christina Koch vor ieşi în spaţiul cosmic în cadrul expediţiei 59. Misiunea lor va fi sprijinită de la sol din partea Agenţiei Spaţiale Canadiene de controlorul de zbor Kristen Facciol, care se va afla la pupitrul Centrului Spaţial Johnson al NASA din Houston.

În plus, zborul este gestionat de Mary Lawrence, iar ieşirea în spaţiu a celor două va fi responsabilitatea lui Jackie Kagey, coordonatoarea activităţii în afara vehiculului spaţial (EVA)."

Potrivit site-ului NASA, ieşirea celor două femei în spaţiu va dura în jur de şapte ore, scrie mediafax.ro.

McClain şi Koch au făcut parte din seria de astronauţi pregătiţi în 2013, jumătate dintre absolvenţii acelui an fiind femei. A fost rezultatul selecţiei după ce NASA a primit al doilea cel mai mare număr de aplicaţii din toate timpurile, peste 6.100. NASA a anunţat că şi în cea mai recentă serie de directori de zbor pe care a pregătit-o, jumătate au fost femei.

Anne McClain se află deja pe Staţia Spaţială Internaţională în cadrul Expediţiei 58, iar Christina Koch este aşteptată să ajungă pe 14 martie, pentru a participa la Expediţiile 59 şi 60.

Ieşirile în spaţiu au loc, printre altele, pentru a efectua experimente ştiiţifice sau pentru a testa noi echipamente, dar şi pentru a repara sateliţi sau părţi din vehiculele spaţiale.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: