image
Sursa foto: Getty Images

Messi s-a băgat peste Sampaoli la națională: Totul a ieșit la iveală după eșecul de la Mondial

Reprezentativa Argentinei a fost una dintre marile dezamăgiri ale acestei Cupe Mondiale. Considerată printre favoritele la câștigarea trofeului suprem, naționala sud-americană a ajuns cu greutate în ”optimi”, după care a fost învinsă clar de Franța, finalistă alături de Croația, chiar dacă scorul a fost strâns (4-3). Este limpede că atmosfera din cadrul lotului argentinian nu a fost deloc una bună iar acum au început să iasă la iveală și scandalurile.

Într-un articol publicat în cotidianul ”Clarin” au fost inserate două incidente, care au avut loc în acest an, menite a demonstra influența pe care Leo Messi (31 de ani) o are la națională. Unul s-a petrecut în martie, înaintea amicalului cu Spania, pe care Argentina l-a pierdut cu 1-6, la Madrid, și un altul când naționala ”pumelor” a ajuns în Rusia, pentru Cupa Mondială.

Primul incident a avut loc pe când echipa a petrecut câteva zile la Manchester, pentru a pregăti amicalele cu Italia și cu Franța. În timpul unei sesiuni de antrenament, care a avut loc la baza de pregătire a celor de la Manchester City, Sebastian Beccacece, unul dintre secunzii selecționerului Jorge Sampaoli, s-a apropiat de Messi pentru a-i da ceva instrucțiuni. În timp ce Beccacece i-a spus lui Messi ce trebuie să corecteze în exercițiile pe care le făcea, asistentul lui Sampaoli i-a pus mâna pe umăr. Potrivit jurnaliștilor argentinieni, Messi a fost înfuriat mai mult de gestul lui Beccacece, decât de mesajul transmis și-a cerut imediat lui Sampaoli că astfel de lucruri să nu se mai repete niciodată.

Al doilea incident vine să demonstreze influența pe care Messi a avut-o în selecția pentru primul 11 din Rusia. Cei de la ”Clarin” susțin că Messi a încercat să-i ”desființeze” în fața lui Sampaoli pe Federico Fazio și pe Giovani Lo Celso, pentru că niciunul nu are ”față” de națională. După acea discuție, fotbalistul Romei a bifat doar o jumătate de repriză, a doua, în optimea de coșmar cu Franța, în timp ce fotbalistul celor de la Paris Saint Germain a fost rezervă în toate partidele și nu a bifat nici măcar un minut la acest Mondial. Despre Lo Celso s-a spus că a intrat în dizgrația starului Barcelonei, după ce l-a învins pe acesta la o partidă de fotbal-tenis, în timpul unei sesiuni de antrenament.

Argentina a debutat cu o remiză la Mondialul din Rusia, scor 1-1 în compania Islandei, debutantă la un asemenea turneu. A urmat eşecul usturător cu Croaţia, scor 3-0, după care Argentina s-a aflat la un pas de eliminare. Nigeria a învins Islanda şi a relansat grupa, spre norocul sud-americanilor. Argentina a învins Nigeria, astfel că finalista din 2014 şi-a asigurat prezenţa în fazele eliminatorii.

Franţa s-a impus fără probleme în optimi, scor 4-3, iar demisia lui Sampaoli era așteptată de toată lumea. Dar tehnicianul care a cucerit Copa America pe banca statului Chile va continua, având misiunea de a revitaliza echipa naţională.

Jorge Sampaoli a preluat nationala Argentinei în 2017, după ce a mai trecut pe la O'Higgins, Emelec, Universidad de Chile, naționala statului Chile și FC Sevilla.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: