Breaking News

image
Sursa foto: AP

Deputați UE dezmint declarațiile PD: Printre cei care au susținut rezoluția sunt socialiști, verzi, conservatori, liberali

Este absolut iresponsabil să se facă declarații precum că rezoluția adoptată de Parlamentul European nu va avea consecințe asupra relațiilor dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova sau impact economic asupra activității Guvernului. Ne dorim ca executivul de la Chișinău să nu încalce promisiunile făcute.

Sunt câteva dintre reacțiile unor europarlamentari solicitați de Jurnal TV să comenteze declarațiile făcute de către puterea din Moldova în urma votării documentului de la Strasbourg. Pentru ca oamenii să trăiască mai bine este nevoie de un Guvern credibil, mai spun aceștia.

Europarlamentarii Petras Auštrevičius, Siegfried Mureșan și Cristian Preda sunt surprinși de declarațiile șefului Partidului Democrat și respectiv ale premierului Pavel Filip, precum că rezoluția votată în Parlamentul European nu va avea efecte de ordin economic sau financiar asupra Guvernului.

„Bineînțeles că e fals, iar premierul Filip spunea cu totul altceva în întâlnirile pe care le-a avut la Strasbourg. Mi-au spus colegii mei din Parlament că era disperat să primească banii și acum se întoarce și spune că lucrurile stau pe dos. Trebuie să hotărască dânsul și e păcat că nu s-a apucat de treabă și nu fac ceea ce așteaptă în primul rând cetățenii Republicii Moldova, pentru că Parlamentul nu a decis ceva împotriva așteptărilor cetățenilor din Republica Moldova. Doar Guvernul e decalat și doar Partidul Democrat încearcă să se convingă pe sine că lucrurile ar sta altfel. Nu va merge niciun euro la Chișinău atâta timp cât responsabilii pentru frauda bancară nu sunt găsiți și pedepsiți”, a declarat Cristian Preda, europarlamentar PPE.

„Când criteriile politice nu sunt îndeplinite, din păcate nu poate fi oferită Moldovei nicio asistență macrofinanciară. În cadrul dezbaterilor din Parlamentul European, aceeași opinie a fost exprimată de către Federica Mogherini. Ea a susținut în totalitate poziția Parlamentului European. Comisarul Hahn a făcut acum câteva zile o declarație similară, în spiritul celei făcute de Parlamentul European. Prin urmare, consider că este absolut iresponsabil să se facă orice afirmații că dezbaterea pe care am avut-o în Parlamentul European și rezoluția adoptată nu va avea niciun impact asupra relațiilor dintre Uniunea Europeană și Moldova. Dimpotrivă. Cred că va avea un impact și deja îl are”, a spus Petras Auštrevičius, europarlamentar ALDE.

„Impactul financiar este mult mai mare decât oricine își pot imagina. Ori faptul că în Republica Moldova alegeri corecte au fost anulate, vă spun foarte clar și v-o spun în premieră: va fi un semnal negativ extrem de clar pentru toți investitorii străini. Pierderea încrederii în autoritățile din Republica Moldova este evident că vor avea un impact economic negativ major asupra Republicii Moldova. Doar o scurtă perioadă cu creștere economică de 3-4%, poate Guvernul să spună că totul e bine și frumos în țară, dar nu este și oamenii nu simt asta în buzunarul lor”, a spus și Siegfried Mureșan, eurodeputat PPE.

Europarlamentarii intervievați de Jurnal TV nu înțeleg cum PD-ul poate să spună că rezoluția a fost votată în special de către un grup din legislativul european, referindu-se la PPE, și că ar fi vorba despre interese politice.

„Nu pot să înțeleg acest fapt, de ce a fost făcută o astfel de declarație. Votul pe care l-am avut în Parlamentul European nu a fost un vot politic. Vă pot spune că printre cei care au susținut rezoluția sunt socialiști, sunt din grupul Verzilor, din extrema stângă, iar pe dreapta am avut mulți deputați din grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, liberali. De aceea, nu este vorba despre opinia unui singur grup politic despre Moldova, este poziția Parlamentului European în legătură cu situația din Moldova și va fi o mare greșeală dacă elita politică din Moldova nu va lua în serios rezoluția noastră. Acest fapt va duce la mai multe greșeli ce ar putea fi făcute în Moldova”, a accentuat Petras Auštrevičius.

„Reacția guvernării de la Chișinău nu are nimic în comun cu realitatea. Acuzațiile cum că este doar voința politică a PPE sunt false. Rezoluția a fost votată de către verzi, de către liberali, de către conservatori, până și de un partid de stânga. În afară de doi, trei europarlamentari români de la PSD, care răspund la comanda infractorului recidivist Liviu Dragnea. Lumea a înțeles ce se întâmplă la Chișinău și veți vedea că Uniunea Europeană va fi mult mai fermă în perioada următoare”, a menționat Siegfried Mureșan.

„Au votat rezoluția deputații din toate grupurile politice, au fost inclusiv din grupul socialist. E adevărat că marea majoritate a grupului socialist, dar nu e un vot împotrivă. M-aș fi așteptat ca autoritățile și în primul rând reprezentanții PD să reacționeze la conținut. Și în acest sens ne așteptăm ca rezultatul alegerilor de la Primăria Chișinău să fie respectat, ne dorim ca alegerile de la toamnă pentru Parlament să fie organizate în bune condițiuni. E bine ca mesaje venite de la Strasbourg, cu atât mai mult cu cât ele sunt practic ale întregului spectru politic, să fie luate în seamnă și nu cred că interesul cetățenilor Republicii Moldova poate fi satisfăcut dacă avem simple comentarii, simple note de subsol din partea celor care trebuie să ia inițiativa și să ia niște decizii”, a spus și Cristian Preda.

Amintim că Parlamentul European a votat ieri o rezoluție prin care a condamnat anularea alegerilor pentru Primăria Chișinău și a îndemnat Comisia Europeană să amâne orice plăți prevăzute de asistența macrofinanciară până la scrutinul legislativ. În același timp, europarlamentarii au solicitat suspendarea sprijinului bugetar pentru Republica Moldova. Majoritatea europarlamentarilor au adus critici autorităților de la Chișinău.

Noutăţile partenerilor

comentarii: