image
Sursa foto: AP

Apelurile în roaming din România în RM se vor ieftini de cel puțin 10 ori, iar pentru cele din RM nu va fi perceput tarif

Tarifele de roaming dintre Republica Moldova și România vor fi reduse. Guvernul a aprobat astăzi inițierea negocierilor și semnarea unui acord în acest sens între cele două state.

Acordul stabilește prețuri mai accesibile pentru serviciile de roaming, achitate de utilizatorii ce călătoresc în cele două state, precum și pentru apeluri internaționale ordinare între Republica Moldova și România.

Astfel, pentru apelurile efectuate în roaming din România în Republica Moldova, tarifele vor scădea de cel puțin 10 ori, iar pentru apelurile primite în roaming în România din Republica Moldova nu va fi perceput tarif.

Pentru serviciile Internet utilizat în roaming în România, tarifele vor scădea de cel puțin 5 ori. În funcție de pachetele de care beneficiază abonații din Republica Moldova, diminuarea tarifelor poate fi și mai mare.

Punerea în aplicare a Acordului va contribui la creșterea volumului serviciilor consumate de către utilizatorii, care anterior nu le foloseau din cauza prețului considerat excesiv. De asemenea, va spori afacerile și turismul, precum și comunicarea între cetățenii Republicii Moldova și României.

Documentul prevede reducerea tarifelor de furnizare, pe piața cu amănuntul, a serviciilor de roaming internațional și a celor pentru apeluri internaționale între cele două state se va efectua în termen de cel mult 3 luni de la data intrării în vigoare a Acordului.

România reprezintă principala țară în care utilizatorii moldoveni consumă servicii de roaming, aproximativ de două ori mai mult decât volumul de roaming în Ucraina, cea de-a doua după importanță destinație pentru servicii de roaming. În rețelele din România, de către utilizatorii din Republica Moldova, sunt consumate aproximativ jumătate din toate serviciile de roaming consumate în cadrul călătoriilor în Uniunea Europeană.

Noutăţile partenerilor

comentarii: