image
Sursa foto: Axelle/Bauer-Griffin

Ricky Martin anunţă naşterea celui de-al treilea său copil

Cântăreţul portorican Ricky Martin a anunţat marţi naşterea celui de-al treilea copil al său, o fetiţă nou-născută pe nume Lucia-Martin Yosef, informează Agerpres.

Martin este deja tatăl a doi băieţi gemeni în vârstă de 10 ani, Valentino şi Matteo.

Artistul a spus că el şi soţul său, Jwan Yosef, cu care s-a căsătorit în 2017, precum şi gemenii s-au îndrăgostit deja de noul membru al familiei.

El a postat pe contul său de Instagram o fotografie în care se văd mâinile bebeluşului cuprinse de ale celor doi soţi, alături de mesajul: ''Suntem încântaţi să vă anunţăm că am devenit părinţii unei fetiţe frumoase şi sănătoase, Lucia Martin-Yosef''.

"Atât fraţii ei, cât şi Jwan şi cu mine suntem complet îndrăgostiţi de bebeluşul nostru şi recunoscători că vom putea începe 2019 cu cel mai bun dar pe care l-am putea primi, darul vieţii", mai scrie Ricky Martin, care a împlinit la 24 decembrie 47 de ani.

Potrivit EFE, fetiţa este adoptată şi deocamdată nu se ştie care este ţara ei de origine. Gemenii Matteo şi Valentino s-au născut cu ajutorul unei mame-surogat.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: