image
Sursa foto: Fox News

Ce spune Gorbaciov despre decizia lui Trump de a se retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare

Mihail Gorbaciov a descris decizia preşedintelui american Donald Trump, de a retrage Statele Unite din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), ca fiind una "iresponsabilă", relatează Dpa citată de Mediafax.

Donald Trump a anunţat sâmbătă seara că Statele Unite se vor retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), acuzând Rusia de încălcarea acordului semnat în anul 1987.

„Sub nicio circumstanţă nu ar trebui să distrugem tratetele vechi privind dezarmarea", a declarat Gorbaciov pentru agenţia Interfax.

„Este chiar aşa greu de înţeles că respingerea acestor tratate nu este, cum ar spune oamenii, rezultatul unei minţi grozave", a adăugat fostul lider rus.

Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, care a fost semnat între preşedintele american Ronald Reagan şi omologul său rus Mihail Gorbaciov, interzice statelor semnatare să deţină, să producă şi să testeze rachete cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri.

Donald Trump susţine că Rusia a încălcat acest Tratat, dar Administraţia Vladimir Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: