Într-un răspuns pentru IPN, Banca Națională a Moldovei menționează că, în cazul în care unitatea de schimb valutar modifică cursurile de cumpărare sau vânzare pentru operațiunile de schimb valutar în numerar cu persoane fizice, aceasta trebuie să asigure informarea prin afișarea informației respective, conform prevederilor legale, până la începerea efectuării operațiunilor cu aplicarea cursurilor noi.

Cât despre diferențele de curs de la bancă la bancă sau case de schimb, BNM menționează că băncile licențiate și unitățile de schimb valutar stabilesc în mod independent cursurile de cumpărare și vânzare a valutelor pentru efectuarea operațiunilor de schimb valutar în numerar cu persoane fizice. În cazul în care casa de schimb valutar are filiale sau banca licențiată are mai multe birouri de schimb valutar, acestea pot stabili cursuri de cumpărare și vânzare diferite pentru fiecare filială, birou de schimb valutar. Legislația în vigoare nu prevede plafoane la stabilirea cursului de schimb valutar pentru operațiunile în numerar cu persoane fizice.

În cazul suspectării unor abuzuri admise de către unitățile de schimb valutar cetățenii pot contacta Banca Națională a Moldovei, la numărul de telefon: 022-822-502 – convorbirile telefonice se înregistrează automat. În cazul unor reclamații, obiecții sau propuneri privind activitatea unităților de schimb valutar sau a birourilor de schimb valutar ale băncilor licențiate, persoanele fizice pot depune, în modul stabilit de legislație, o petiție la BNM pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, MD-2005, mun. Chișinău.