Luni, PSG trebuie să plătească 180 de milioane de euro pentru transferul definitiv al lui Mbappe, de la AS Monaco, după ce în primul sezon a figurat doar sub formă de împrumut, un "artificiu" folosit de parizieni pentru a ocoli eventualele sancțiuni, după ce anul trecut îl cumpăraseră și pe Neymar cu 222 de milioane de euro de la Barcelona.

Efortul financiar este unul impresionant, chiar și pentru o formație cu mari posibilități financiare, așa cum este campioana Franței. Spaniolii de la As au scris pe prima pagină a ediției de joi: "Mbappe încă este posibil", cu referire la posibilitatea ca Fair Play-ul Financiar să forțeze clubul de pe Parc des Princes să își cedeze vedeta.

Publicația citată anticipează că cea mai probabilă destinație a lui Mbappe, într-o astfel de eventualitate, ar fi Real Madrid, aflată în căutarea unui "galactic" veritabil, după plecarea lui Cristiano Ronaldo și după ce Atletico i-a demonstrat lui Florentino Perez în Supercupa Europei că nu mai poate avea același succes cu o echipă slăbită după despărțirea de golgheterul său.

UEFA trebuie să rezolve cazul lui PSG până pe 30 august. Mai multe voci cer sancționarea clubului francez, iar printre ele se numără și cea a președintelui Ligii Spaniole de Fotbal, Javier Tebas, care a cerut redeschiderea cazului formației de pe Parc Des Princes. Jurnaliștii iberici, atunci când scriu despre posibila plecare a starului francez, se bazează pe faptul că suma de 180 de milioane de euro achitată în această vară pe un fotbalist care figurează ca nou transferat ar dezechilibra balanța financiară a PSG-ului. Una din regulile Fair Play-ului Financiar de la UEFA interzice unei echipe să cheltuiască cu mai mult de 5 milioane de euro peste venituri, judecând după ultimii 3 ani.

PSG ar aduna, în acest moment, 450 de milioane plătite pentru transferuri, la care se adaugă bugetul de salarii.