image
Sursa foto: as.com

Zidane i-a dat deja răspunsul lui Real Madrid: Anunţul fostului preşedinte al madrilenilor; L-a sunat dimineaţă

Eliminarea surprinzătoare a lui Real Madrid din optimile Champions League a produs o aevărată debandadă în tabăra madrilenilor. Nici fanii nu au mai suportat şi i-au scandat numele lui Jose Mourinho la finalul înfrângerii cu Ajax, scor 1-4, iar conducerea clubului a intrat deja în priză pentru a aduce un nou antrenor în locul lui Santiago Solar

În plus, presa iberică a făcut deja un sondaj printre fani, iar numele lui Jurgen Klopp figurează ca principalul favorit al acestora. Pe locurile 2 şi 3 în cadrul preferinţelor suporterilor se află foştii antrenori ai "galacticilor", Zinedine Zidane, la egalitate cu Jose Mourinho.

Cu toate acestea, fostul preşedinte al echipei de pe Santiago Bernabeu, Ramon Calderon, a dezvăluit deja răspunsul dat de antrenorul francez.

"Ştiu că în această dimineaţă preşedintele l-a sunat pe Zidane pentru a se întoarce, iar el a spus nu în acest moment", a precizat Calderon pentru BBC, care a continuat însă şi a zpus că francezul ar putea totuşi să revină la finalul sezonului: "A lăsat o uşă deschisă pentru posibilitatea de a reveni în iunie", a conchis Calderon, care a precizat şi faptul că "prima alegerea a preşedintelui a fost mereu Jose Mourinho".

În ciuda acestor informaţii, s-ar putea însă ca Santiago Solari să nu mai fie e bancă la următoarea partidă a madrilenilor, cea din campionat, cu Valladollid, potrivit publicaţiei spaniole As.

Zinedine Zidane a câştigat de trei ori la rând Champions League cu Real Madrid. În plus, francezul a mai obţinut un titlu, o Supercupă a Spaniei, două Supercupe ale Europei şi două Campionate Mondiale ale Cluburilor.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: