image
Sursa foto: captură video

Reacția lui Șor după ce a fost anunțat în căutare: „Curtea de Apel Cahul și-a șters picioarele de lege”

Ilan Șor a venit astăzi pe pagina sa de Facebook cu o reacție după ce ieri Curtea de Apel Cahul a emis un mandat de arest pe numele acestuia și l-au anunțat în căutare. Șor spune că „este o presiunea făcută de noua putere, iar „Curtea de Apel Cahul și-a șters picioarele de lege”.

Fostul primar de Orhei, Ilan Șor, a declarat într-un video pe pagina sa oficială de Facebook că: „Curtea de Apel Cahul și-a șters picioarele de lege”.

Acesta a declarat că mandatul de arest a fost emis din cauza presiunilor noii guvernări.

„Ședința de judecată trebuia să aibă loc la data de 19 iulie, dar avocatul meu a fost sunat și anunțat că ședința se amână pentru că unul dintre judecători s-a îmbolnăvit”, a declarat Șor.

Șor a declarat că noua dată pentru ședința de judecată a fost anunțată că trebuia să aibă loc la data de 25 iulie, însă din anumite motive avocatul acestuia nu a putut fi prezent.

„Când a fost anunțată noua dată a ședinței de judecată, data de 25 iulie, noi am solicitat Curții de Apel Chișinău ca ședința să fie transferată cu două zile mai devreme sau mai târziu, din motiv că avocatul meu nu putea fi prezent, însă solicitarea noastră a fost respinsă”, afirmă Ilan Șor.

Procurorii anticorupție au cerut mandat de arestare pe numele lui Șor pe motiv că acesta a încălcat măsura preventivă controlul judiciar.

Procuratura municipiului Chişinău a anunțat pe 16 iulie că fostul primar de Orhei este cercetat și pentru trecerea ilegală a frontierei de stat.

În lipsa unui acord al Curţii de Apel Cahul, instanţa care judecă cauza penală în privinţa acestuia şi în cadrul căreia faţă de inculpat a fost aplicată măsura preventivă - obligarea de a nu părăsi ţara, deputatul a traversat, în mod ilegal, frontiera de stat, eludând controlul vamal şi cel de frontieră, părăsind teritoriul Republicii Moldova.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: