image
Sursa foto: Poliția Română

Sergiu Lucinschi, dat în urmărire internaţională de Poliţia Română

Poliţia Română l-a dat miercuri în urmărire internaţională pe fiul fostului preşedinte al RM, Sergiu Lucinschi, condamnat de Instanţa Supremă din România la doi ani şi patru luni de închisoare. Mandatul, emis de Curtea de Apel Bucureşti, este pentru executarea unei pedepse de trafic de influenţă.

Poliţia Română l-a dat în urmărire pe fiul fostului preşedinte din Republica Moldova, Sergiu Lucinschi, condamnat de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie din România, la doi ani şi patru luni de închisoare, scrie mediafax.ro.

Anunţul a fost publicat miercuri seară pe pagina Poliţiei Române, iar mandatul a fost emis de Curtea de Apel Bucureşti Secţia a II-a Penală.

„În perioada decembrie 2014 - martie 2015, inculpatul a exercitat acţiuni de costrângere asupra părţii civile H. A., pentru a-l determina pe acesta să-i dea suma de 4.000.000 de euro, pretinzând că are influenţă asupra organelor judiciare implicate în instrumentarea cauzelor penale care-l priveau pe acesta”.

Curtea Supremă l-a condamnat definitiv pe 4 aprilie pe fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, Sergiu Lucinschi, la doi ani şi patru luni de închisoare pentru trafic de influenţă şi participaţie la fals intelectual şi l-a achitat definitiv pe ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, în dosarul în care acesta acesta fost acuzat de complicitate la şantaj şi instigare la fals în declaraţii. În primă instanţă, acesta fusese condamnat la 3 ani de închisoare, dar cu suspendare.

Poliția RomânăPoliția Română

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: