image
Sursa foto: tribuna.md

Deputat: Prin intervenția degradantă asupra pedagogilor de la Orizont, instituțiile au intrat într-o zonă gri a vasalității

Expulzarea cetățenilor turci demonstrează că autoritățile Republicii Moldova nu doar că au deviat de la statul de drept, ci și încalcă legislația internațională umanitară. De această părere este deputatul PLDM Vadim Pistrinciuc.

„Acest caz demonstrează că autoritățile Republicii Moldova au deviat nu doar de la statul de drept (cu asta ne-am deprins), dar încalcă legislația internațională umanitară. Prin această intervenție degradantă asupra unor pedagogi de la liceul Orizont, cărora le datorăm generații de olimpici, instituțiile au intrat într-o zonă gri a vasalității împotriva drepturilor omului și a convențiilor internaționale. În atenția instituțiilor și reprezentanților acestora: dacă acesta este prețul pentru „evroremontul” președinției - atunci să știți că anume această „afacere secretă” afectează fundamental securitatea statului și relațiile Republicii Moldova cu organizațiile internaționale, UE și tot vestul. Facem toate demersurile necesare pentru a clarifica și abuzurile, deși înțelegem că autoritățile trăiesc într-o lume paralelă”, a comentat deputatul Vadim Pistrinciuc.

Noutăţile partenerilor

comentarii: