image
Sursa foto: ap

Radovan Karadzic, acuzat de genocidul de la Srebreniţa, cere retragerea sentinţei de 40 de ani de închisoare

Avocaţii care îl reprezintă pe fostul lider politic al sârbilor din Bosnia, Radovan Karadzic, au făcut apel luni la retragerea sentinţei de 40 de ani de închisoare, sub acuzaţii de genocid, şi au cerut deschiderea unui nou proces, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Karadzic a fost condamnat, în 2016, la 40 de ani de închisoare, fiind acuzat de genocidul de la Srebreniţa, în urma căruia aproximativ 8.000 de bărbaţi şi băieţi musulmani din Bosnia şi Herţegovina au murit.

"Ne aflăm astăzi aici pentru a face apel la retragerea sentinţei lui Radovan Karadzic şi pentru a vă cere un nou proces", a declarat avocatul apărării Peter Robinson, scrie mediafax.ro.

Karadzic, care a fost arestat în anul 2008 a fost inculptat în 10 capete de acuzare pentru genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii.

Sentinţa fostului lider a fost dată de Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie. Avocaţii săi susţin că în timpul procesului iniţial, care a durat şapte ani, i s-a încălcat dreptul de a avea parte de o audiere corectă.

Verdictul privind cererea lui Karadzic ar putea fi dat până la sfârşitul acestui an.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: