image
Sursa foto: Facebook/Matei Dobrovie

Matei Dobrovie: „Prin această rezoluție, UE arată că nu tolerează practicile autoritare ale regimului oligarhic din RM”

„Uniunea Europeană a făcut în sfârșit ce trebuia să facă demult în relația cu regimul oligarhic de la Chișinău. România, membră a UE, trebuie să facă la fel. Nicăieri în lumea civilizată nu se poate tolera invalidarea unui scrutin legitim. Programul de Asistență macrofinanciară pentru Republica Moldova va fi suspendat de Comisia Europeană”. Declarațiile au fost făcute de către deputatul de la București Matei Adrian Dobrovie după ce Parlamentul European a votat o rezoluție prin care condamnă anularea alegerilor din Chișinău și solicită Comisiei Europene suspendarea sprijinului bugetar pentru RM.

„După mai multe declarații dure ale oficialilor europeni privind încălcarea principiului de baza al statului de drept, referindu-se în mod clar la invalidarea mandatului lui Andrei Năstase câștigat prin vot democratic, Comisia Europeană a trecut la acțiuni concrete. A luat decizia să amâne asistența macro-financiară pentru Republica Moldova pe motiv că nu au fost respectate precondițiile politice legate de respectarea mecanismelor democratice, a statului de drept și a drepturilor omului”, a adăugat parlamentarul de la București.

În context, Matei Adrian Dobrovie spune că prin această decizie, UE arată că nu tolerează practicile autoritare ale regimului oligarhic de la Chișinău.

„O astfel de măsură ar fi fost și mai oportună atunci când Parlamentul Republicii Moldova, la comanda lui Plahotniuc, a votat adoptarea sistemului electoral mixt. Lipsa la acel moment a unor acțiuni concrete din partea UE, dar și din partea Guvernului României, l-a motivat pe Plahotniuc să comande un alt abuz fără precedent în istoria Republicii Moldova: invalidarea unor alegeri democratice. Astăzi, Parlamentul European a adoptat cea mai dură rezoluție la adresa regimului din R. Moldova drept răspuns la anularea alegerilor locale pentru primăria Chișinău. Nu ar mai trebui să mai fie nicio îndoială pentru nimeni că R. Moldova merge spre dictatură. România nu trebuie să rămână singurul finanțator al regimului Plahotniuc, ci trebuie să fie solidară cu UE, pentru că de banii pe care îi dăm oricum nu beneficiază cetățenii, a punctat deputatul român.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: